-
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
Această demitere îl va priva pe Herve Renard de participarea la Cupa Mondială din 2026 din America.
Herve Renard, după ce a fost demis de Arabia Saudită, înainte de Cupa Mondială: ”Așa e fotbalul”
După săptămâni de tensiuni interne, Herve Renard fusese reconfirmat în funcţia de antrenor. Vineri, el nu mai ocupă această funcţie.
”Aşa e fotbalul… Arabia Saudită s-a calificat de şapte ori la Cupa Mondială, dintre care de două ori sub conducerea mea.
Şi există un singur antrenor care a reuşit atât calificarea, cât şi participarea la Cupa Mondială, şi acela sunt eu, în 2022.
Măcar vom avea această mândrie”, a declarat Herve Renard, potrivit news.ro.
Totul s-a petrecut foarte repede în două săptămâni. ”Voi participa la Cupa Mondială aşa cum era prevăzut”, declara el pentru Le Figaro, la 3 aprilie, referindu-se la situaţia delicată din interiorul echipei. ”Cei care transmit aceste mesaje în zilele meciurilor sub pretextul anonimatului sunt nişte oameni mediocri care se ascund.”
După ce a calificat Arabia Saudită la Cupa Mondială din 2026, Herve Renard şi echipa sa au fost repartizaţi în grupa cu Capul Verde, Spania şi Uruguay în grupa de la turneul final.
Revenit la cârma naţionalei în octombrie 2024, după perioada petrecută la conducerea echipei feminine a Franţei la Jocurile Olimpice de la Paris, antrenorul francez avea un singur obiectiv: să participe la o nouă Cupă Mondială, după cea cu Marocul în 2018 şi cu Arabia Saudită în 2022.
Credea că va reuşi acest lucru după ce a asigurat calificarea „Şoimilor verzi”. Aventura sa saudită urma să se încheie în această vară, după competiţie.
La ultima Cupă Mondială, din Qatar, Arabia Saudită a fost, de altfel, singura echipă care a învins Argentina lui Lionel Messi (2-1), devenită campioană mondială după legendarul meci din finală împotriva Franţei (3-3, 4-2 la loviturile de departajare).
Grupele Cupei Mondiale din 2026
- Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
- Grupa B: Canada, Elveţia, Qatar, Bosnia şi Herţegovina
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoţia, Haiti
- Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
- Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeş, Curaçao
- Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
- Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
- Grupa I: Franţa, Senegal, Norvegia, Irak
- Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
- Grupa L: Anglia, Croaţia, Panama, Ghana
Etichete: arabia saudita , herve renard , cupa mondiala 2026 , selectioner arabia saudita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 secunde în urmă”Trebuia sau nu ca Lucescu să stea pe bancă la meciul cu Turcia?”. Burleanu, prima reacție oficială
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 secunde în urmăOțelul – UTA 1-0, ACUM, Digi Sport 1 | GOL din penalty pentru gazde! Pospelov a fost eliminat!
17.04.2026, 17:30 SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de secunde în urmăHerve Renard a rupt tăcerea, după ce a fost demis de pe banca naționalei, înainte de Cupa Mondială
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmă„Nu vrea”: Eduardo Camavinga a luat o decizie radicală, după Bayern – Real Madrid 4-3!
SuperLiga: Oțelul Galați – UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login