Connect with us

Alte Sporturi

Haos total în Copenhaga: au luat mașina și au „gonit” după Cristiano Ronaldo, direct la aeroport!

  • admin
Haos total în Copenhaga: au luat mașina și au "gonit" după Cristiano Ronaldo, direct la aeroport!

  • Liga Națiunilor: Danemarca – Portugalia, joi, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Germania – Serbia, joi, 21:45, DGS 2

După ce a lipsit patru zile de la antrenamente, CR7 și-a adus avionul privat în Copenhaga, de unde a zburat în Madrid. Ulterior, s-a aflat că a existat inclusiv o tentativă de a-l opri pe fotbalist pe ultima sută de metri. 

Galerie Foto

Selecționerul Portugaliei și președintele Federației s-au dus după Cristiano Ronaldo la aeroport 

Potrivit Marca, Cristiano Ronaldo nu a comunicat nimănui că părăsește cantonamentul, iar selecționerul Jorge Jesus și președintele FPF au aflat din alte surse că fotbalistul și-a luat bagajul și a părăsit hotelul echipei naționale, fără să își salute colegii. 

Cel mai probabil, CR7 nu a mai răspuns deloc la telefon, având în vedere ce au făcut Jorge Jesus și Pedro Proenca după ce au aflat că atacantul se pregătește să părăsească Danemarca. 

Concret, cei doi au luat o mașină și au încercat să îl prindă pe Cristiano Ronaldo din urmă. Sursa citată a catalogat scena drept o adevărată „cursă”, pe care în cele din urmă Jesus și Proenca au pierdut-o. 

CR7 nu a fost prins în timp util și, chiar dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, sursa citată asigură că starul echipei naționale nu ar mai putut fi întors din drum.

Cristiano Ronaldo ar fi fost mințit de Jorge Jesus, potrivit unui jurnalist din Madrid 

Supărarea lui CR7 a plecat de la faptul că a fost rezervă neutilizată cu Norvegia, scor 1-2. Căpitanul echipei naționale s-a încălzit aproximativ 30 de minute, la comanda lui Jorge Jesus, ca mai apoi să fie lăsat pe bancă până la final. 

Cristiano Ronaldo a lipsit apoi patru zile de la antrenamente, ca în cele din urmă să plece definitiv din cantonament. 

Jurnalistul Edu Aguirre, bun prieten cu CR7, a relatat la o emisiune din Spania ce s-a întâmplat în spatele cortinei: 

„Pot să vă spun ce s-a întâmplat. Într-o ședință privată între Cristiano Ronaldo, președintele FPF și Jorge Jesus, cel din urmă i-a cerut iertare lui Cristiano pentru că l-a pus să se încălzească 30 de minute doar ca mai apoi să nu îl bage pe teren.

Jorge nu doar că i-a cerut iertare, dar i-a și promis lui Cristiano că îi va cere scuze public, în conferința de presă, și că va admite că a făcut o greșeală.

Apoi, Jorge nu și-a ținut promisiunea și a spus lucruri care nu sunt adevărate la conferința de presă, care l-au făcut pe Cristiano să explodeze de furie.

Cristiano se simte trădat. Imaginează-ți ca antrenorul tău să vorbească cu tine în privat și să îți spună:

‘Nu am gestionat lucrurile cum trebuie, dar suntem în asta împreună, iartă-mă. Voi clarifica lucrurile în conferință și îți voi cere scuze. Totul va fi bine, stai fără griji’.

Ca mai apoi să iasă în conferința de presă și să spună că el este cel care decide totul și că Cristiano nu este decât un alt jucător. Cristiano se duce acum acasă. Este o trădare”. 

Meciul Danemarca – Portugalia se joacă astăzi, de la ora 21:45, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România aflați pe teritoriul țării. 

Etichete: cristiano ronaldo , copenhaga , jorge jesus , liga natiunilor , federatia de fotbal din portugalia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi