
Cristi Chivu a debutat pe banca celor de la Inter în Serie A, iar primul joc contra celor de la Torino a fost unul de povestit nepoților.
Vicecampioana Italiei a făcut instrucție cu torinezii și a marcat de cinci ori prin cei trei atacanți care au fost în teren, dar și prin Bastoni, ”stâlpul” apărării.
Cristi Chivu începe în forță în Italia, iar Inter face spectacol
Cu o presiune imensă pe umeri, Cristi Chivu a făcut spectacol la primul său meci în Seria A, din postura de antrenor la Inter, iar Lautaro Martinez, Marcus Thuram, Bony și Bastoni au adus o victorie importantă.
Presa din Italia nu a trecut cu vederea peste performanța antrenorului și l-a lăudat imediat după meci. Gazetta dello Sport a titrat: ”Inter e devastatoare: 5-0 cu Torino și deja spectacol ThuLa (n.r. Thuram – Lautaro). Chivu, un debut foarte bun”.
Scorul a fost deschis de către Bastoni, care a trimis cu capul mingea în poarta lui Israel. Mai apoi, atacanții au făcut spectacol, iar Marcurs Thuram cu o dublă, Lautaro Martinez și Bony au stabilit rezultatul final al meciului.
Inter va juca în etapa a doua din campionat tot pe teren propriu, împotriva celor de la Udinese. Duelul este programat duminică, 31 august, de la ora 21:45. În prima etapă viitoarea adversară a lui Chivu a remizat acasă 1-1 cu Verona.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuspendat doi ani, după ce a jucat 80 de minute în Corvinul – Rapid
Roger Junio (30 de ani) a fost suspendat doi ani, a doua zi după...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVenezia – Inter 0-0, ACUM pe DGS 3 / AC Milan – Bologna 1-1, ACUM / Genoa – Juventus, 21:45, DGS 3. Programul complet
Etapa cu numărul 9 din Serie A va continua miercuri, 28 octombrie, cu nu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe lovitură pentru Cristi Chivu! Inter, gata să transfere de la Real Madrid
După cinci ai petrecuți la Inter Milano, Denzel Dumfires (30 de ani) a decis...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLăcătuș și Stelea, despre scandalul de rasism de la FCSB – Rapid. ”Îi deranjează maniera”
Derby-ul FCSB – Rapid 4-1, la care au fost prezenți 38.353 de spectatori pe...
De admin


You must be logged in to post a comment Login