
Tănase a recunoscut că a cedat insistențelor latifundiarului, chiar dacă avea șansa unui contract mult mai bănos în Golf. Atacantul a preferat să vină să lupte pentru titlu în Superliga.
Florin Tănase putea lăsa FCSB după doar câteva zile
Atacantul a redebutat în tricoul FCSB-ului la partida din Ghencea, cu Iași. Dacă a fi dorit, Tănase ar fi jucat acum undeva în Golf.
”Nu am negociat deloc contractul, ce a spus patronul aia a fost, eu nu am cerut nimic. La două zile după ce am semnat a venit ofertă din Golf, știam că va veni, puteam să plec.
Dar îmi doresc să stau până la final de contract. Pe 7 am luat decizia, am vorbit cu patronul, plus dorința fanilor de a mă întoarce, mă opreau zilnic pe stradă, mă rugau să revin”, a declarat Tănase.
”Patronul m-a adus să dau goluri”
Tănase nu s-a putut bucura prea tare că a jucat iar în tricoul roș-albastru, pentru că nu a putut evita înfrângerea cu Iașiul.
”Din păcate azi am pierdut trei puncte foarte importante, ne puteam apropia de primul loc. A fost o senzație plăcută să joci pentru echipa care o iubești de mic, dar trist pentru rezultat. Faptul că a plecat Coman, un jucător valoros de atac, se simte. Este, totuși, la început, este nevoie de puțin timp să îl înlocuim.
Patronul m-a adus să dau goluri, asta trebuie să fac.
Nu va fi o dublă ușoară cu Linz, este o echipă puternică, nu va fi ușor, gazonul nu ne va ajuta nici el, la retur. Noi trebuie să facem un meci bun acolo, poate să luăm o opțiune chiar la calificare.
Cum se vede titlul? Cum să fie, vom alerga după cei din față ca să îi prindem”, a încheiat Tănase
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăNicolae Stanciu, înainte de România – Suedia: ”E un moment dificil, dar trebuie să rămânem împreună”
România are nevoie de o reacție după eșecul categoric din Polonia, 0-6, rezultat care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăGică Hagi, despre viitorul său la națională: ”Când văd că nu mai am încredere, o să îmi aleg eu momentul”. Cum abordează duelul cu Suedia
Selecționerul recunoaște că rezultatele nu sunt cele dorite, dar spune că are încredere în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăVerstappen câștigă în Sepang o cursă haotică, marcată de o furtună puternică
Ploaia a amenințat Marele Premiu al Bahrainului din Malaezia toată săptămâna, dar antrenamentele și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăFostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”
Dinamo este pe primul loc în SuperLiga și are unul dintre cele mai bune...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login