-
SuperLiga: Poli Iași – FCSB, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA Arad – Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Cormoranii” au punctat prin Diaz (23, 85), Mac Allister (36), Szoboszlai (45+1) și Salah (54, 61), în timp ce golurile londonezilor au fost marcate de Maddison (41), Kulusevski (72) și Solanke (83).
Spurs Web i-a acordat nota ZERO lui Radu Drăgușin după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin nu a avut o prestație strălucită, iar cei de la Football London l-au notat cu 4, cel mai mic calificativ din tabăra lui Tottenham, la egalitate cu Forster, Porro și Bissouma. Jurnaliștii de la Spurs Web, însă, nu au avut milă de internaționalul român.
Pentru prima dată de la transferul la Spurs, Drăgușin a primit nota zero: ”Singurul fundaș central de meserie apt de joc a fost absent pe tot parcursul meciului și i-a lăsat pe cei de la Liverpool spre poartă în numeroase rânduri.
Când te gândeai că ai văzut deja cea mai slabă prestație a lui Drăgușin în tricoul lui Spurs, a reușit să-ți demonstreze că te-ai înșelat. Sincer, nu sunt cuvinte pentru a descrie cât de slab a fost astăzi, așa că vom lăsa nota să vorbească despre el: 0 (zero)”, au scris englezii.
- Notele primite de jucătorii lui Tottenham din partea Spurs Web după eșecul cu Liverpool: Forster (2) – Porro (1), Drăgușin (0), Gray (2), Spence (5) – Sarr (2), Bissouma (1) – Kulusevski (7), Maddison (4,5), Son (2) – Solanke (6). Rezerve: Bergvall (4), Johnson (5), Werner (nu a jucat destul pentru a fi notat)
În urma acestui insucces, Spurs ocupă locul 11 în Premier League, cu 23 de puncte, în timp ce Liverpool este lider, cu 39 de puncte.
FOTO Ca de obicei, Radu Drăgușin a fost urmărit din tribune de iubita sa Ioana Stan
Galerie Foto
VIDEO Rezumat Tottenham – Liverpool 3-6
Etichete: tottenham – liverpool , radu dragusin , nota dragusin , presa anglia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăCe mesaj i-a transmis Dembele lui Kvarastkhelia după ce a aflat că va rata restul sezonului
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmă”Șomerul” din România care încasează 120.000 € pe an: ”Nu mă încântă banii”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăGigi Becali i-a dat primul ”sfat” lui Laurențiu Reghecampf: ”Dacă eram eu, îl băgam titular”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăBănel Nicoliță s-a convins de FCSB, înaintea derby-ului cu Rapid! Ce a spus despre Laurențiu Reghecampf
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login