-
La Liga: Barcelona – Real Madrid, duminică, 17:15, DGS 1
-
SuperLiga: U Cluj – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1
Gazdele au deschis scorul în minutul 11, prin Fazzini, iar peste 20 de minute trupa lui Chivu a rămas în zece, după eliminarea lui Valenti. Parma a găsit puterea să restabilească egalitatea în minutul 73, prin Djuric. Însă, tot Empoli a avut ultimul cuvânt de spus în minutul 86, când Anjorin a înscris un gol superb.
Presa din Italia i-a dat nota 5 lui Cristi Chivu
Deși, evident, eliminarea stupidă a lui Valenti, care a luat două galbene în zece minute, a contribuit masiv la rezultat, presa din Italia n-a avut milă de Cristi Chivu.
Cei de la Tuttomercatoweb i-au dat nota 5 pentru modul în care a pregătit tactic partida, dar și pentru ce a schimbat pe parcursul ei:
„A încercat să facă tot ce a putut, în special după ce a rămas în inferioritate numerică. Dar a eșuat să ia măcar un punct, iar totul atârnă de un fir de ață în lupta pentru evitarea retrogradării.
De-a lungul acestui sezon au fost mai multe șanse ratate de a lua puncte, iar următoarele două meciuri sunt grele pentru Chivu și echipa lui”.
- Echipa lui Chivu mai are meci cu Napoli, apoi Atalanta. Dennis Man a fost rezervă neutilizată.
Clasamentul din Italia:
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: cristi chivu , parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSporting – LASK 2-3. Austriecii au reușit surpriza și s-au impus în Portugalia
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăClub Brugge – Lens 3-0. Belgienii, în cărți pentru calificarea în faza eliminatorie din UCL
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBetis – Feyenoord 1-0. Spaniolii merg „ceas” în Liga Campionilor și au ajuns la nouă puncte
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJose Mourinho a tras concluzia, după Real Madrid – RB Leipzig 4-1
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login