
Pentru noi e prima dintre cele trei finale, dar au fost mereu finale de când sunt eu aici.
Va fi o Parma gata să facă jocul. Banca a încercat mereu să aducă o contribuţie şi să ridice nivelul echipei. Nu pot spune cine va juca, chiar dacă aş putea. Dar antrenorii încearcă mereu să ascundă puţin lucrurile”, a spus Cristi Chivu, la conferința de presă.
Empoli – Parma, echipele probabile:
EMPOLI (3-4-2-1): Vasquez – Goglichidze, Ismajili, Viti – Gyasi, Grassi, Henderson, Pezzella – Solbakken, Fazzini – Esposito
Antrenor: Roberto D’Aversa
PARMA (3-5-2): Suzuki – Del Prato, Leoni, Valenti – Hainaut, Hernani, Keita, Sohm, Valeri – Bonny, Pellegrino
Antrenor: Cristi Chivu
Topul în care Cristi Chivu se clasează peste antrenorii de la Juventus şi AC Milan
Italienii au dezvăluit care este topul în care Cristi Chivu se clasează peste antrenorii de la Juventus şi AC Milan. Aceştia s-au declarat impresionaţi de cele reuşite de antrenorul român, pe banca Parmei.
Cristi Chivu a fost numit antrenor al Parmei în februarie. „Cruciaţii” sunt aproape de salvarea de la retrogradare, cu trei etape înainte de finalul sezonului.
Cristi Chivu a bifat zece meciuri pe banca Parmei. În acest interval, antrenorul român a înregistrat două victorii, şase rezultate de egalitate şi două înfrângeri. Este de menţionat, totodată, că formaţia fostului internaţional român a reuşit să o învingă pe Juventus şi a remizat cu Inter şi cu Lazio.
Astfel, italienii l-au clasat pe Cristi Chivu pe locul opt în topul celor mai buni antrenori din Serie A, top realizat pe baza notelor primite de tehnicieni, după fiecare meci.
Cristi Chivu îi devansează pe Igor Tudor, antrenorul celor de la Juventus, şi pe Sergio Conceicao, antrenorul lui AC Milan. Tehnicianul român a primit nota de 6,25.
Cel mai bun antrenor din Serie A, conform italienilor de la tuttomercatoweb.com, este Antonio Conte. Italianul e la un pas să câştige titlul alături de Napoli.
Topul antrenorilor din Serie A:
1. Antonio Conte (Napoli) 6.57
2. Claudio Ranieri (AS Roma, din etapa 13) 6.54
3. Simone Inzaghi (Inter Milano) 6.49
4. Gian Piero Gasperini (Atalanta) 6.47
5. Cesc Fabregas (Como) 6.43
6. Marco Baroni (Lazio) 6.36
7. Vincenzo Italiano (Bologna) 6.34
8. Cristian Chivu (Parma, din etapa 26) 6.25
9. Raffaele Palladino (Fiorentina) 6.23
10. Patrick Vieira (Genoa, din etapa 13) 6.22
11. Kosta Runjaic (Udinese) 6.17
12. Eusebio Di Francesco (Venezia) 6.11
13. Paolo Vanoli (Torino) 6.09
14. Igor Tudor (Juventus Torino, din etapa 30) 6.08
15. Marco Giampaolo (Lecce, din etapa 13) 6.02
16. Davide Nicola (Cagliari) 5.99
17. Roberto D’Aversa (Empoli) 5.94
18. Sergio Conceiçao (AC Milan, din etapa 19) 5.92
19. Alessandro Nesta (Monza, etapele 1-17 și din etapa 25) 5.79
20. Paolo Zanetti (Hellas Verona) 5.79

Alte Sporturi
Bernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăBernadette Szocs, OUT de la WTT Champions Montpellier!
Bernadette Szocs (31 de ani) și-a încheiat parcursul la WTT Champions Montpellier 2026, competiție...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmă”Speriat” de retrogradare! Eduard Pap, fără dubii după Rapid – Csikszereda 2-0
Rapid a învins-o pe Csikszereda, scor 2-0, în Giulești, în primul meci al etapei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăGrameni a venit la microfon și a spus totul! Pancu i-a băgat pe toți în ședință, după 1-4 cu FCSB
Dina Grameni (24 de ani) a marcat un gol superb cu Csikszereda, scor 2-0,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăAu deschis scorul în deplasare și au trezit ”bestia”! A urmat ”măcelul”
CSKA 1948 Sofia a obținut o victorie concludentă în fața celor de la Spartak...
De admin

You must be logged in to post a comment Login