Connect with us

Alte Sporturi

Editorial Ștefan Beldie: Nu trebuie să cedăm, putem mai mult decât putem!

În situații excepționale, oamenii reușesc lucruri ieșite din comun, mult peste ceea ce te-ai aștepta din partea lor.

Partea bună este că România se află într-o astfel de situație excepțională la Euro.

Gândește-te un pic…

În primul rând, ne-am calificat la turneul final de pe primul loc, ceea ce nu e chiar o chestiune obișnuită de o grămadă de timp.

E o înfrângere de moral

Apoi, am început năucitor turneul învingând Ucraina. Și l-am continuat pierzând cu Belgia. Cum să faci un titlu de glorie dintr-o înfrângere?

Oricât de ciudat ar suna din nou, e o înfrângere de moral.

Adică am pierdut în fața unei echipe cu superjucători și, în ciuda diferenței uriașe de posesie în favoarea belgienilor, am avut mici bucăți de meci c-un fotbal bun spre foarte bun.

Și nu o spun în ciuda lui Alin Stoica, ci-n evidența a ceea ce înseamnă fotbalul – dacă reușești să contezi, chiar și pentru perioade scurte de timp, ai șansa să obții un rezultat bun din postura celui care nu e favorit.

Nu uita, ocazia lui Man a fost o șansă uriașă!

Mai ofensivi decât și-ar fi imaginat mulți

Atât de uriașă încât faptul că belgienii au fost clar peste noi poate fi uitat parțial la nivel mental de către jucători. Nu mult, ci suficient cât să nu cădem moral.

Și dacă adăugăm faptul că-n toată repriza secundă am făcut forțat un meci mai ofensiv decât și-ar fi imaginat mulți, e iarăși o dovadă că putem mai mult decât putem.

Sunt aceste lucruri suficiente ca să ne calificăm după meciul cu Slovacia?

Habar n-am, dar e fotbal.

Și ai noștri chiar își dau silința să-l joace.


Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Sursa

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide