-
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2
-
Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1
- Golurile care au adus victoria oltenilor au fost înscrise de Ștefan Baiaram (4), Assad Al-Hamlawi (24, 43, ambele din penalty) și Steven Nsimba (90+5), în timp ce golul de onoare al echipei din Belarus a fost marcat de Valeriy Gromyko (minutul 20).
Assad Al-Hamlawi, după ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4: ”Știam că o să marchez, e principalul meu obiectiv când sunt acolo”
La finalul jocului disputat în Ungaria, Assad Al-Hamlawi s-a arătat bucuros de rezultatul final, dar și de jocul prestat de către echipă.
Mai mult, atacantul din Palestina a spus direct că obiectivul său și al colegilor săi este calificarea în faza ligii UEFA Champions League.
”Sunt bucuros și mândru de echipă, sper să o ținem așa în continuare.
(n.r. Ai avut emoții la cele două penalty-uri?) Știam că o să marchez, e principalul meu obiectiv când sunt acolo și am făcut-o. A fost un adversar destul de agresiv, dar am reușit să fim peste ei. Sper să fie așa și la retur.
Cred că suntem o familie mai bună, dar și ca echipă cred că suntem mai buni. Calificarea încă nu e jucată.
Sper să câștigăm și Supercupa, e un obiectiv și sper să obținem trofeul. Acum nu mai avem timp
Fiecare din echipă are obiectivul de a ajunge în Champions League. Este un start bun, sper să nu dezamăgim”, a spus Al-Hamlawi, pentru Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul partidei ML Vitebsk – Universitatea Craiova 1-4, prima manșă a turului 1 preliminar din UEFA Champions League
Etichete: champions league , uefa , craiova , uefa champions league , ucl , assad al-hamlawi , video vitebsk craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMinnesota Wild – Washington Capitals 5-1. Dezastru pentru Caps, după eliminarea lui Tom Wilson
Minnesota Wild a câştigat cu 5-1 meciul de pe terenul lui Washington Capitals, LIVE...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacții de campioni pentru noul campion! Ce i-au transmis Hamilton și Verstappen lui Kimi Antonelli
Kimi Antonelli este noul campion mondial din Formula 1, cu patru etape înainte de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin

You must be logged in to post a comment Login