-
SuperLiga: UTA – ”U” Cluj, sâmbătă, 15:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă, 20:30, DGS 1
- Matos 38 a marcat pentru piteșteni, în timp ce Baiaram 33 și Etim 43 au punctat pentru olteni.
Baiaram, despre Coelho, după FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2: ”E foarte dificil să ne dăm seama ce își dorește”
La finalul partidei, fotbaliștii oltenilor au vorbit despre primele impresii pe care le au după ce portughezul a început treaba în Bănie.
Ștefan Baiaram (22 de ani), una dintre vedetele Craiovei, a spus sincer că mai este nevoie de timp pentru ca el și colegii săi să înțeleagă exact ceea ce-și dorește noul antrenor de la ei.
În plus, extrema a comentat și schimbarea sistemului de joc, de la trei fundași pe linia de fund, la patru.
”E bine că am câștigat.
Gândiți-vă că nouă jucători au făcut un singur antrenament cu dumnealui. E foarte dificil să ne dăm seama ce își dorește. Am avut ședințe peste ședințe, dar trebuie să treacă timpul ca să ne cunoaștem mai bine.
Se păstrează anumite lucruri în noul sistem, nu poate schimba totul.
Am jucat o perioadă foarte lungă de timp în acel sistem cu trei fundași centrali, e foarte greu să ne acomodăm repede. Sperăm să ne obișnuim și să arătăm din ce în ce mai bine”, a spus Baiaram, la flash, după meci.
Filipe Coelho: ”Poate că nu ar trebui să uităm că ultima victorie în deplasare a fost în august”
Prezent la flash-interviu după ce și-a început cu dreptul mandatul pe banca oltenilor, Filipe Coelho și-a felicitat jucătorii pentru efortul depus, mai ales că a putut face un singur antrenament cu întreg efectivul, deoarece mulți au fost plecați la loturile naționale.
Antrenorul portughez a evidențiat și faptul că Universitatea Craiova a reușit să învingă în deplasare, în campionat, lucru care nu se mai întâmplase din 17 august, de la 2-1 cu Csikszereda la Miercurea Ciuc.
”A fost bine. Jucătorii s-au descurcat foarte bine împotriva unei echipe puternice, mai ales la fazele fixe. Au luptat foarte mult și pentru mingea a doua. Nu am început bine, dar cred că după primele 20 de minute am controlat meciul.
Am corectat unele lucruri, am controlat partida din punct de vedere defensiv. Ei au avut mai multe cornere, dar noi am avut ocaziile mai mari. Cred că e o victorie importantă, am luat trei puncte, sunt fericit pentru fani și jucători.
Voiam să construim ceva, să controlăm meciul. E bine că am reacționat repede după golul încasat, dar trebuie să îmbunătățim unele lucruri. Importante sunt punctele acum. Trebuie să înțelegeți că am avut doar un singur antrenament cu toată echipa.
Am schimbat sistemul, echipa, lucruri la fazele fixe. Jucătorii sunt inteligenți. Vom vedea dacă vom iniția tot de la portar, astăzi unele lucruri au ieșit. Poate că nu ar trebui să uităm că ultima victorie în deplasare a fost în august.
Îmi place să fiu echilibrat. Nu sunt extrem de fericit când lucrurile merg bine, dar nici extrem de supărat atunci când nu ne iese ceva. Mai avem timp să vorbim despre Mainz”, a declarat Coelho.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2
Etichete: stefan baiaram , baiaram , baiaram craiova , felipe coelho , coleho craiova , video fc arges – universitatea craiova 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMilionarul din România care a apărut pe uriaşa tabelă de la Campionatul Mondial. Cum a fost surprins
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Elveția și Bosnia este...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMexic – Coreea de Sud LIVE VIDEO (04:00), pe Antena 1 și AntenaPLAY. Miza: calificarea în 16-imi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Mexic și Coreea de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTrei concluzii după Cehia – Africa de Sud 1-1: echipe cu selecționeri în vârstă și joc bătrânicios
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover 1. Cehia și Africa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElveţia – Bosnia 1-0. Acum pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Manzambi deschide scorul
Min. 37 – Primul şut pe poartă al Bosniei. Memic trimite însă slab. Min....
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login