Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Clubul Real Madrid şi Adidas şi-au prelungit parteneriatul pentru încă opt ani, până în 2034, un parteneriat neîntrerupt din sezonul 1998-1999 şi descris de Florentino Perez, recent reales preşedinte al clubului, drept “cel mai important din istoria fotbalului”, informează EFE.
“Acest acord pe care îl semnăm astăzi (miercuri) este cel mai important din istoria fotbalului”, a transmis clubul într-un comunicat de presă referitor la “alianţa strategică” dintre cele două entităţi. Conform comunicatului, această alianţă i-a permis lui Real Madrid să “experimenteze, de-a lungul acestor trei decenii, una dintre cele mai extraordinare perioade” din istoria sa.
Real Madrid, parteneriat important cu o firmă celebră
“Mai mult, ne-a ajutat să continuăm să cultivăm acest sentiment universal cunoscut sub numele de madridismo”, se mai arată în comunicat.
La rândul său, Bjorn Gulden, preşedinte al mărcii sportive, a declarat: “Acesta este unul dintre cele mai lungi şi mai reuşite parteneriate din întregul sport. Real Madrid este un club foarte special, cu o istorie excepţională. Sunt foarte mândru că cele trei dungi continuă să facă parte din această poveste de succes extraordinară”.
“Aşteptăm cu nerăbdare să continuăm să dezvoltăm cele mai bune produse pentru a ajuta echipa să performeze la cel mai înalt nivel. Pentru comunitatea sa imensă de fani din întreaga lume, vom continua să creăm produse interesante pentru stilul de viaţă, care să le permită să îşi arate pasiunea şi sprijinul pentru club, atât pe stadioane, cât şi pe străzi”, a adăugat el, notează agerpres.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăBogdan Andone nu s-a mai abținut, după FC Argeș – UTA 0-1: ”Slab, foarte slab”
FC Argeș a fost învinsă de UTA Arad, scor 0-1, în cadrul etapei 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăBorussia Dortmund – Eintracht Frankfurt 0-0, ACUM, la Digi Sport 4. Meci tare în Germania! Programul zilei
Etapa cu numărul 7 din Bundesliga a început vineri, cu meciul dintre Stuttgart și...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăFC Argeș nu mai bate pe nimeni! Căpitanul piteștenilor a venit cu explicații, după înfrângerea cu UTA
FC Argeș a pierdut la Mioveni în fața celor de la UTA, scor 0-1,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăFCSB – Rapid 0-0, ACUM, Digi Sport 1. Ce ocazie ratează Juri Cisotti! Început de derby în forță
FCSB și Rapid se înfruntă ACUM, în direct la Digi Sport 1, în derby-ul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login