Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Arbitrul somalez Omar Abdulkadir Artan, căruia i s-a refuzat săptămâna trecută intrarea în Statele Unite, unde sosise pentru a oficia la Cupa Mondială de fotbal, a fost întâmpinat ca un erou la revenirea în Somalia, informează EFE.
Conform imaginilor difuzate de presa locală, zeci de oameni – inclusiv fani, jurnalişti şi oficiali – l-au aşteptat pe arbitru pe Aeroportul internaţional Aden Adde din capitala Mogadishu. El urma să devină primul somalez din istorie care arbitrează un meci la Cupa Mondială.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Omar Artan s-a întors în Somalia, după ce i-a fost refuzată intrarea în SUA: “Nu sunt supărat! Voi continua să muncesc”
Îmbrăcat într-un trening negru cu ecusonul FIFA, arbitrul a primit buchete de flori şi un drapel naţional pe care şi l-a pus pe cap, ca o pelerină.
“Nu sunt supărat că am fost trimis înapoi din Statele Unite. Voi continua să muncesc din greu şi nu mă voi descuraja”, a precizat Artan într-un comunicat difuzat la televiziunea publică somaleză.
“Vă promit că la următoarea Cupă Mondială voi merge mult mai departe şi voi face istorie”, a afirmat el. Arbitrul şi-a exprimat, de asemenea, recunoştinţa pentru sprijinul pe care a primit-o în ultimele zile, în urma deciziei autorităţilor vamale americane.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăGigi Becali a rostit un singur nume, după Craiova – FCSB 5-0: ”Ăla mi-a plăcut, dar nu are cu cine să joace!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăCe a făcut Mihai Rotaru, imediat după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăGigi Becali i-a decis soarta lui MM Stoica, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăSorin Cârțu, în extaz după ce Universitatea Craiova a spulberat-o pe FCSB: „Seară super, electrizantă, spumantă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login