
Patronul celor de la Sepsi, Laszlo Dioszegi, a declarat că va avea o discuție cu Pavol Safranko pentru a-l convinge să-și prelungească contractul cu formația din Covasna.
Atacantul slovac a fost decisiv pentru Sepsi și în jocul cu Farul Constanța, câștigat cu 4-1, în care a reușit să înscrie un hat-trick.
Laszlo Dioszegi: ”Nu m-a întrebat nimeni despre Safranko”
”Nu m-a întrebat nimeni de la CFR despre Safranko. Eu cred că sunt doar zvonuri. Eu am spus de o lună, o lună și jumătate, că vom vorbi cu toți jucătorii cărora le expiră contractele și vedem ce se întâmplă mai departe. Sincer, dacă reușim să ajungem la un numitor comun, nici el nu cred că va vrea să plece. Mie mi-ar părea foarte rău dacă l-ar lua CFR.
Eu am avut o relație foarte bună cu el, a fost o relație chiar super între clubul nostru și el ca jucător. El a lucrat la fiecare meci extraordinar, chiar dacă n-a reușit să înscrie foarte multe goluri, însă a fost foarte util clubul nostru. Vedem ce se întâmplă săptămâna asta. Cred că o să stăm cu toți jucătorii la o discuție”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Sport.ro.
Pavol Safranko la CFR Cluj
Contractul atacantului expiră la finele acestui sezon, iar prestațiile bune din tricoul covăsnenilor l-au adus în atenția câtorva formații din străinătate, dar și în atenția celor de la CFR Cluj.
Fotbalistul s-ar afla pe lista lui Dan Petrescu, pentru a-l înregimenta în următorul sezon la formația din Gruia, potrivit GSP. De asemenea, antrenorul cu cele mai multe trofee la clujeni urmărește să-și facă un lot cu jucători pe care îi cunoaște.
iAMsport.ro a dezvăluit că Dan Petrescu urmărește să-i aducă pe Mateo Susic, Yuri Matias și Adrian Păun.
Pavol Safranko a avut cea mai prolifică perioadă din carieraă la Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru care, în 153 de meciuri, a înscris de 32 de ori.
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Alte Sporturi
Ce a spus Mohamed Salah, după ce a fost umilit de unguri
Alte Sporturi
Dennis Man a primit vestea de la Napoli
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăFC Voluntari – Oțelul Galați | LIVE VIDEO, 18:00, DGS 1. ECHIPELE. Toate meciurile directe s-au terminat la egalitate
28.08.2026, 16:28 SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăFCSB e gata să plătească 750.000 de euro pentru lovitura din final de mercato
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăCe a spus Mohamed Salah, după ce a fost umilit de unguri
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăDennis Man a primit vestea de la Napoli
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login