
Comisia de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, a sancţionat clubul Dinamo ca urmare a incidentelor de la meciul cu Farul Constanţa, din Liga 1.
Penalizarea a fost dictată pentru nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor, conform unui articol din Regulamentul Disciplinar despre încălcarea dispoziţiilor privind organizarea în condiţii regulamentare a jocului (permiterea accesului publicului în stadion peste 90% din capacitate, vânzarea băuturilor alcoolice în stadion, accesul unor persoane neautorizate în incinta terenului, pe culoarele de acces şi la vestiare, neafişarea în stadion a regulilor ce trebuie respectate de spectatori, existenţa în stadion a unor obiecte sau materiale interzise, neasigurarea condiţiilor pentru activitatea presei, interzicerea nejustificată a înregistrării audio-video a jocului de către orice alt club, neprezentarea antrenorilor principali la conferinţa de presă de după joc, omisiunea imprimării pe documentele de acces a sectorului, rândului şi locului ce urmează să fie ocupateprecum şi orice alte încălcări de la prevederile ROAF privind organizarea jocului).
Dinamo, amendată cu 15.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Farul
Dinamo a primit o amendă de 15.000 de lei. „În temeiul art. 83.7, raportat la art. 44 din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 cu penalitate sportivă de 15.000 lei”, a anunţat lpf.ro. Pe teren, Dinamo a fost învinsă, acasă, cu 2-0, de către Farul Constanţa. Ulterior, „câinii” au pierdut şi următorul joc, derby-ul cu FCSB, din deplasare, cu 2-1.
Şi Farul Constanţa a primit o penalitate sportivă, de 5.000 de lei, pentru introducerea de către suporteri a obiectelor şi materialelor interzise.
Comisia de Disciplină a penalizat şi Gloria Buzău, cu 5.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la partida din deplasare cu Hermannstadt.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăÎn direct, Wayne Rooney nu s-a mai ferit și a spus totul despre Cristiano Ronaldo: „Timpul ne ajunge pe toți”
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăSe știu 3 dintre cele 4 ”sferturi” de la Cupa Mondială 2026. Urmează duelul „de foc” Spania – Belgia
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCristiano Ronaldo, întrebat direct despre noul selecționer al Portugaliei! El este marele favorit
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăLukaku l-a ironizat pe Donald Trump după SUA – Belgia 1-4! Gestul făcut imediat după gol
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login