„Dina” Grameni a transmis un mesaj clar despre diferenţele dintre Gică Hagi şi Marius Şumudică. Mijlocaşul a declarat că „Regele” este un tehnician mult mai strict, în timp ce „Şumi” este foarte apropiat de jucătorii săi.
„Dina” Grameni a fost transferat de Rapid de la Farul, în acest start de sezon. Mijlocaşul a debutat deja la formaţia giuleşteană, în eşecul înregistrat de aceasta cu U Cluj, în etapa precedentă.
„Dina” Grameni, mesaj clar despre diferenţele dintre Gică Hagi şi Marius Şumudică
„Dina” Grameni a dezvăluit că atât Marius Şumudică, cât şi Gică Hagi, sunt extrem de pasionaţi. Faţă de „Şumi”, „Regele” este mult mai critic cu jucătorii săi, pentru ca totul să iasă perfect.
De cealaltă parte, Grameni a transmis că Marius Şumudică a discutat personal cu el, în momentul transferului la Rapid. Mijlocaşul a declarat că antrenorul îl ajută foarte mult să se acomodeze la formaţia de sub Grant.
„Nu ştiu cine e mai pasionat dintre cei doi. E greu de spus, pentru că sunt două tipologii diferite de oameni. Domnul Şumudică este apropiat de jucătorii lui, de grup, se apropie mult de noi, vorbeşte mult cu noi, în timp ce domnul Hagi e sever, strict, critic, pentru că ne vrea binele şi mereu vrea să facem totul perfect. Sunt tipologii diferite, dar amândoi pun suflet şi ceea ce e clar e că sunt oameni obsedaţi de fotbal şi doi oameni care-şi iubesc meseria mult.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCui i-a dedicat Cristiano Ronaldo golul înscris împotriva lui Al-Ettifaq
SuperLiga: Hermannstadt – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“E admisibil așa ceva?” Reacții-fulger după gestul “incredibil” făcut de Dorinel Munteanu în văzul tuturor
SuperLiga: Hermannstadt – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDavid Maftei a dezvăluit ce i-a spus Dorinel Munteanu la faza care a stârnit un val uriaș de critici
SuperLiga: Hermannstadt – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDeclarația lui Selmani, după remiza cu Oțelul: “Un rezultat echitabil, pot face mai mult!”
SuperLiga: Hermannstadt – CFR Cluj, sâmbătă, 18:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – Petrolul, sâmbătă,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login