-
Europa League: Braga – CFR, joi, 21:30, DGS 1
-
Conference League: Spartak Trnava – Universitatea Craiova, joi, 21:30, DGS 2
Concret, Liga Profesionoistă de Fotbal a cedat drepturile tv pentru o perioadă de 10 ani, mai exact până în 2035. 15 cluburi au votat pentru această schimbare, în timp ce Dinamo s-a abținut.
Contractul, semnat cu compania EAD Interactive, condusă de Orlando Nicoară, prevede o creștere treptată a valorii. Astfel, din 2032, câștigul va fi de peste 40 de milioane de euro pentru fiecare sezon, cu tot cu TVA.
Justin Ștefan: ”E că o reflectare a audiențelor ridicate”
În acdrul emisiunii Digi Sport Special, Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a vorbit despre noul contract cu EAD, dar și de ce Dinamo a fost singura echipă care s-a abținut de la vot.
”A fost prelungit contractul până în sezonul 2034/2025. Contractul precedent se termina la finalul sezonului 2026/2027. Contractul a fost semnat între LPF și EAD. Din câte am înțeles, președintele (n.r. Andrei Nicolescu) nu a putut fi prezent, de aceea s-a și abținut clubul Dinamo. Ăsta a fost motivul, nu că a existat vreun dubiu legat de contract și oportunitatea economică.
Am fost rezervat în a vorbi despre performanțele sportive, dar ce pot spune e că o reflectare a audiențelor ridicate. Există interes din partea televiziunilor și a celor implicați.
Toată lumea ne-a sprijinit, chiar și în condițiile în care există șanse ca în următorii ani să avem parte de o recesiune economică”, a declarat Justin Ștefan.
Cum sunt distribuiți banii către cluburile din SuperLiga:
- o treime se va împărți în mod egal,
- o treime va fi acordată în funcție de clasamentul final din sezonul precedent,
- iar ultima treime va fi stabilită în funcție de locul ocupat în clasamentul sezonului regulat în curs.
VIDEO cu declarațiile lui Justin Ștefan de la Digi Sport Special
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: drepturi tv , justin stefan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăIstvan Kovacs, desființat după erorile din Dinamo – FCSB: „Dă-ți singur cartonaș roșu și lasă fluierul altcuiva”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăGigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB, după înfrângerea din derby-ul cu Dinamo: „S-a închis”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăDecizia luată de Gigi Becali după arbitrajul lui Istvan Kovacs din Dinamo – FCSB 2-1: „Mergem la tribunal! Grup infracţional”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali s-a dezlănţuit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, derapaj grosolan la adresa lui Istvan Kovacs după Dinamo – FCSB 2-1: „Demenţă! Să facă nişte controale”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a avut...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login