Pentru prima oară de când îi antrenează pe giuleșteni, Șumudică a spus deschis că valoarea lotului nu este aceea pe care o credea el: ”Recunosc că m-am păcălit. Nu mi s-a mai întâmplat în viața mea să evaluez greșit fotbaliștii, dar de data aceasta îi vedeam diferit din afară”.
Dan Șucu a alcătuit la Rapid un lot slab și extrem de scump
Antrenorul în vârstă de 54 de ani s-a referit mai ales la comentariile dinaintea instalării în Giulești, unele în care el îl critica agresiv pe antrenorul de atunci, Neil Lennon, și spunea că, date fiind investițiile lui Dan Șucu, echipa ar trebui să lupte pentru câștigarea campionatului.

Acum a ajuns să spună că lotul acesta a atins rezultatul maximum posibil, calificarea în play-off, de mai mult de atât nu ar fi capabil. Cum e posibil ca aceasta să fie concluzia despre un lot care în 2024 a fost plătit cu 10 milioane de euro?
Șumudică a adus și el câțiva jucători, pe mulți i-a ales Daniel Sandu
Și cine i-a recrutat pe jucătorii aceștia despre care Șumudică spune acum că sunt mai slabi decât i se păreau? Dan Șucu și omul lui de încredere, Daniel Sandu, i-au ales pe aproape toți fotbaliștii.

Șucu i-a cumpărat pe câțiva fără să se consulte cu vreo persoană din conducere. Așa a procedat în cazul lui Borza, spre exemplu. În unele cazuri au existat consultări la care a participat și fostul președinte, Daniel Niculae.
După ce a preluat conducerea tehnică, Șumudică a adus și el câțiva jucători. În partida cu Dinamo au evoluat numai Christensen și Ciobotariu, dintre ”oamenii lui”. La cererea lui Șumi veniseră și N’Jie, și Boupendza. Primul nu mai prinde echipa, al doilea a fost cedat în iarnă în China, acolo unde gabonezul s-a sinucis de curând aruncându-se de la etajul al 11-lea al unei clădiri.

Cine i-a achiziționat pe jucătorii pe care Rapid i-a folosit în meciul cu Dinamo, 0-0:
|
Aioani |
Dan Șucu |
|
Braun |
Dan Șucu |
|
Ciobotariu |
Marius Șumudică |
|
Ignat |
Crescut în club |
|
Borza |
Dan Șucu |
|
Hromada |
Daniel Sandu |
|
Alex Dobre |
Dan Șucu |
|
Christensen |
Marius Șumudică |
|
Ademo |
Daniel Sandu |
|
Petrila |
Dan Șucu |
|
Koljici |
Victor Angelescu |
|
Vulturar |
Daniel Sandu |
|
Gojkovic |
Daniel Sandu |
|
Burmaz |
Daniel Sandu |
|
R. Pop |
Dan Șucu |
|
Micovschi |
Daniel Sandu |
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă 4 ani, fotbalul revine pe fostul stadion din SuperLiga! Chiria s-a redus de la 8.000 de euro la 8.300 de lei
Fără vreun meci disputat în ultimii 4 ani, stadionul din Mediaș revine în circuit....
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPep Guardiola urmează să intre la negocieri pentru revenirea în antrenorat!
Pep Guardiola (55 de ani) este liber de contract, după ce a plecat de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPeluza Nord a cerut, Gigi Becali a ascultat: Alin Stoica, OUT de la FCSB!
Gigi Becali (68 de ani) anunța marți, la Digi Sport Special, mai multe schimbări...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a vorbit la telefon cu Mihai Stoica! Demisie acceptată + Surpriză de proporții: „A spus ‘DA'”
Plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB a avut loc la doar o zi...
De admin


You must be logged in to post a comment Login