-
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 18:00, DGS 1
”Bătrâna Doamnă” a deschis scorul prin Kelly (14), iar Calhanoglu (30) a restabilit egalitatea. Torinezii au intrat în avantaj la cabine, grație reușitei lui Yildiz (38), dar același Calhanoglu (65) a readus echilibrul pe tabelă. Marcus Thuram (76) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și ”nerazzurrii” erau pentru prima dată la conducere.
„Derby d’Italia” a fost subiect de discuție în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal de duminică, 14 septembrie. Fostul portar Dan Chilom, colaborator Digi Sport, a văzut meciul de pe stadion și a relatat cele simțite la fața locului.
Dan Chilom a fost prezent la Juventus – Inter 4-3. Cum s-a văzut partida de la fața locului, dar și ce cred italienii despre Chivu Chivu
„Juventus a câștigat pe merit, nu vreau să supăr pe nimeni. A câștigat pe merit, chiar dacă pe banca lui Inter a fost Chivu. Fotbalul se joacă pe goluri. Am asistat la o operă de artă, valoare, calitate, o atmosferă incredibilă, care face cinste fotbalului. Venirea lui Chivu a adus din nou în prim plan acest derby. Cred că de pe vremea când era Ronaldo nu a mai fost așa de bine urmărit acest meci. Este o rivalitate istorică.
Lilian Thuram a fost un părinte fericit. A venit cu un taxi la meci, suporterii lui Juventus l-au remarcat și l-au aplaudat. La meci au fost o mulțime de nume importante. E dificil, italienii sunt oameni care cunosc fotbal. Inter trece printr-o perioadă normală. E normal ca Inter să treacă printr-o astel de perioadă. Echipa este la sfârșitul unui ciclu. Nu știu dacă va scoate mult din această formație, are doua contracandidate, Juventus și Napoli.
Suporterii sunt destul de agitați în ultima perioadă, mai ales după acel 0-5 în finala Champions League. Un tricou de meci este destul de scump. În anul în care a venit Ronaldo a fost magazinul cu cele mai multe vizite din lume. Vin oameni din toată lumea. Noi suntem în fan clubul Gemina din România. Putem să ne cumpărăm aceste bilete mai ușor, suntem recunoscuți de club. Stadionul este destul de mic, de 42.000 de locuri.
Nu sunt abordabile prețurile, mai ales la un asemenea derby. Eu am plătit în jur de 75 de euro pentru acest meci. Ele pot ajunge și la 200 de euro, dar sunt greu de găsit. Odată în viață merită. Pentru un astfel meci merită. Marketingul aici este la un nivel incredibil. În Italia domnul Șucu nu este în prim plan, Chivu da. Despre Chivu se discută foarte mult. Gazetta dello Sport acordă spații mari lui Inter.
Practic Chivu este antrenorul ultimei finaliste de Champions. Va fi destul de complicat pentru el, sper să termine sezonu. Va avea o misiune dificilă, trebuie să aducă ceva nou. Interul lui Chivu pare puțin prăfuit. A fost și premiera cu acea cameră arbitrilor italieni”, a declarat Dan Chilom, în cadrul unei video conferințe la emisiunea Digi Sport Matinal.
VIDEO cu declarațiile oferite de Dan Chilom, în direct la Digi Sport Matinal:
VIDEO cu rezumatul partidei Juventus – Inter 4-3
Etichete: cristi chivu , derby d’italia , dan chilom , video juventus inter 4-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona ar putea profita de un ajutor financiar din partea La Liga
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHSC Blomberg Lippe – Gloria Bistrița 23-28. Campioana României a debutat cu dreptul în Champions League!
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE Gata! I-au decis soarta, după ce Fiorentina a ajuns pe ultimul loc în Serie A
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT! A cerut peste 200.000 de euro să joace în România, iar acum i-au reziliat contractul
SuperLiga: Petrolul – Corvinul, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Rapid, duminică, 20:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login