„Pe stadionul pe care un picior stâng magic al lui Gică Hagi i-a făcut pe fanii lui Real Madrid să se îndrăgostească de el, fiul său, Ianis, a părut să însufleţească cu sclipiri de calitate un duel controlat de campioană”, au notat jurnaliștii de la EFE.
Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător de la Alaves, din duelul cu trupa lui Carlo Ancelotti. Acesta a primit nota de 7,3, potrivit site-ului de specialitate sofascore.ro, după 71 de minute de joc.
Ianis Hagi, cel mai bun jucător de la Alaves, în duelul cu Real Madrid
Imediat după meci, Ianis Hagi a oferit şi un scurt interviu, direct de pe teren. Fiul „Regelui” a transmis că duelul de pe Santiago Bernabeu trebuie uitat imediat, date fiind proporţiile scorului, însă a transmis că sezonul, per total, a fost unul bun pentru Alaves.
„Trebuie să uităm cât se poate de repede această partidă. Ne-am îndeplinit obiectivul cu patru etape înainte de final, a fost un sezon bun, mai avem două meciuri”, a declarat Ianis Hagi, conform digisport.ro.
Evoluţia fiului „Regelui” a fost una extrem de solidă, dat fiind faptul şi că acesta nu a bifat prea multe minute, în ultima perioadă. Ianis Hagi a ameninţat poarta lui Courtois încă din minutul şapte, atunci când a şutat de la 60 de metri. Execuţia sa s-a scurs pe lângă poarta belgianului.
Ulterior, în minutul 37, Ianis Hagi s-a remarcat din nou, printr-o nouă ocazie irosită. Internaţionalul român a şutat de la marginea careului şi l-a „întins” serios pe Courtois, care a respins în corner.
Cea mai mare ocazie irosită de Ianis Hagi a fost în minutul 57, al partidei de pe Santiago Bernabeu. Internaţionalul român a preluat perfect şi a şutat de lângă Nacho, la colţul scurt al lui Courtois. Portarul a avut un reflex incredibil şi a respins şi de această dată balonul expediat de fiul „Regelui”.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCFR Cluj – Rapid București 1-1. Dan Petrescu și Marius Șumudică s-au anulat reciproc
23.11.2024, 23:40 SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică a oferit imaginile serii, imediat după CFR Cluj – Rapid
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘumudică, după ce Rapid a egalat-o în minutul 90 pe CFR: ”Am fost inspirat”. Mesaj pentru suporterii giuleștenilor
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCelta Vigo – Barcelona 2-2. Un nou pas greșit făcut de catalani în La Liga
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login