-
La Liga: Alaves – Barcelona, miercuri, 22:30, DGS 2
-
Cupa României: U Cluj – Universitatea Craiova, miercuri, 20:00, DGS 1
Românca a învins-o fără drept de apel pe Jelena Ostapenko (28 de ani, 36 WTA), în timp ce americanca a trecut de Mirra Andreeva în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-4, după două ore și 20 minute.
Coco Gauff, despre Sorana Cîrstea: ”E o jucătoare foarte puternică, mi-a fost greu să o înving la Madrid”
La finalul partidei, Coco Gauff a oferit un scurt interviu chiar de pe teren și, printre altele, a vorbit și despre Sorana Cîrstea, viitoarea sa adversară de la Roma.
”Încerc doar să fiu din nou acolo din punct de vedere mental. Am avut un avantaj mare în setul al treilea și a fost puțin ușor, dar Mirra este o jucătoare grozavă. Mă bucur că am reușit să câștig. Nu știu câte mingi de meci au fost.
Sorana e o jucătoare foarte puternică, mi-a fost greu să o înving la Madrid, în meciul de 3 seturi, a fost dificil și un meci intens”, a spus Coco Gauff.
Meciul dintre Sorana Cîrstea și Coco Gauff este programat joi, 14 mai, nu mai devreme de ora 16:00, în direct pe Digi Sport 1.
Galerie Foto
VIDEO Coco Gauff a vorbit despre Sorana Cîrstea, după victoria cu Mirra Andreeva
Sorana Cîrstea și Coco Gauff s-au întâlnit de două ori în 2026: ultima dată la Madrid
Coco Gauff a învins-o de două ori în acest an pe Sorana Cîrstea, atât la turneul de la Madrid, cât și la Miami.
Mai exact, meciul de la Miami s-a încheiat 6-4, 3-6, 6-2 pentru Gauff, iar la Madrid americanca a revenit după ce a pierdut primul set și a câștigat cu 4-6, 7-5, 6-1.
În afară de meciurile din 2026, cele două jucătoare s-au mai întâlnit în 2020, când Gauff s-a impus în 3 seturi, în turul doi la Australian Open, 4-6, 6-4, 7-5.
Sorana Cîrstea s-a ales cu 289.115 euro după ce s-a calificat în semifinale la WTA Roma
Grație accederii în penultimul act de la Foro Italico, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 289.115 euro.
În cazul în care va ajunge în finală, premiul româncei va crește la 549.335, iar dacă va câștiga turneul va încasa nu mai puțin de 1.055.285 euro.
Succesul cu Jelena Ostapenko a propulsat-o pe Sorana până pe locul 21 mondial, cea mai bună clasare a carierei, bornă pe care a mai atins-o în 2013, în urmă cu 13 ani.
VIDEO cu finalul meciului Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko
Etichete: sorana cirstea , wta roma , coco gauff
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmă“Nu am mai jucat niciodată un asemenea meci”. Elveţienii au “explodat”, după ce au fost eliminaţi de Argentina de la Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Argentina a învins Elveţia,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăCe a făcut Erling Haaland după eşecul dureros cu Anglia, de la Campionatul Mondial. A uimit pe toată lumea
Erling Haaland – Getty Images Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăLionel Messi, un nou record impresionant stabilit după ce Argentina s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Lionel Messi (39 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăTransfer controversat! Drăgușin va fi coleg cu fotbalistul acuzat că i-a dat mesaje nepotrivite unei fete de 15 ani, cu care a încercat să se întâlnească
Mutarea a fost anunțată de jurnalistul Fabrizio Romano, care a dezvăluit că Jimenez ajunge...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login