Sâmbătă seara, U Cluj a făcut un nou pas important în lupta pentru titlu, după ce a învins-o pe Rapid, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Dorin Codrea în minutul 17.
Mijlocașul formației ardelene a înscris cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Issouf Macalou.

Cristiano Bergodi, după victoria obținută în fața Rapidului: „Puteam să închidem jocul în prima repriză”
În urma acestui rezultat, gruparea antrenată de Cristiano Bergodi se menține în cursa pentru titlu. ”Șepcile roșii” sunt pe locul secund, cu 45 de puncte, la o lungime în spatele liderului Universitatea Craiova.
Cele două formații se întâlnesc săptămâna viitoare, atât în campionat, cât și în finala Cupei României, programată pe 13 mai. Prezent la flash-interviul de la finalul meciului cu Rapid, Bergodi a vorbit despre ”dubla” cu oltenii.
„Victoria ne aduce pe locul 2 și securizăm cel puțin pozițiile pentru cupele europene. Vom vedea miercuri finala de Cupă, după care încă un meci de campionat cu titlul pe masă.
Sunt foarte mulțumit de cum s-au descurcat băieții. Au fost jucători care au jucat mai puțin, dar și-au făcut treaba. Puteam să închidem jocul în prima repriză. După, în a doua repriză, ei au venit peste noi și noi am suferit.
Sperăm să putem aduce Cupa la Cluj. E un meci foarte greu. Suntem două echipe foarte bune. Craiova a fost constantă în campionat, noi am venit din urmă. Dar a fost un sezon bun, indiferent de cum se va termina. Mergem în Bănie fără presiune.
Am amintiri frumoase și cu Rapid, și cu Craiova. Acolo am luptat cu titlul pe masă. Apoi, cu Rapid, am intrat în play-off, eram pe val, dar păcat… Acum sunt la U Cluj și la asta mă gândesc”, a declarat tehnicianul italian, la Digi Sport.
Ovidiu Bic: „Sper să ieșim învingători și să câștigăm Cupa”
Ovidiu Bic, unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lotul lui Bergodi, a spus că vizează câștigarea Cupei României.
„Ne bucurăm că am luat toate cele puncte și că suntem acum la un singur punct în spatele Craiovei. Urmează meciul din Cupă, apoi jocul din campionat. Avem un lot competitiv, iar asta e perfect pentru noi.
Meciul cu Craiova (n.r. din Cupă) va fi foarte frumos. Trebuie să ne bucurăm de moment și să ne simțim bine. Sper să ieșim învingători și să câștigăm Cupa.
(n.r. Cum e pentru voi când se spune de Craiova că e cea mai bună echipă?) Eu cred că ambele echipe sunt cele mai bune. Ei au început foarte bine campionatul și au avut un parcurs normal, cu victorii.
Noi am venit din spate, de foarte departe și am avut o formă foarte bună în ultimul timp”, a declarat Ovidiu Bic, pentru sursa citată.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMirel Rădoi, fără victorie pe banca lui Gaziantep! Al treilea eșec consecutiv pentru antrenorul român
Mirel Rădoi a fost instalat oficial pe banca tehnică a celor de la Gaziantep...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIonuț Radu, erou pentru Celta Vigo! Parade fabuloase cu Atletico Madrid și victorie uriașă pe Metropolitano
Ionuț Radu traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei și a demonstrat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăU Cluj – Rapid 1-0. Victorie importantă pentru ”șepcile roșii”! Titlul se poate decide etapa viitoare în Bănie
Echipele de start U Cluj (4-1-2-3): Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Capradossi, M. Gomes...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCostel Gâlcă, după U Cluj – Rapid 1-0: ”I-am dominat în a doua repriză, dar n-am avut ocazii mari”
Unicul gol al partidei a fost marcat de Dorin Codrea, în minutul 17. În...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login