-
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Tehnicianul român va da piept cu Jose Mourinho, fostul său antrenor, iar Inter, PSV și AEK Atena, formațiile la care sunt angrenați cei trei români din competiție, au aflat întreg programul european.
Cristi Chivu, Dennis Man și Răzvan Marin vor avea parte de adversari de top și toți trei vor avea ocazia să o întâlnească pe Real Madrid în faza principală din această ediție a Ligii Campionilor.
Cristi Chivu, duel cu Jose Mourinho chiar la debutul în noul sezon din Liga Campionilor
Cristi Chivu va începe aventura din noul sezon de Champions League cu una dintre cele mai tari confruntări posibile.
Inter se va deplasa pe ”Santiago Bernabeu”, unde o va întâlni pe Real Madrid, echipa pregătită de Jose Mourinho, fostul tehnician al românului din perioada 2008 – 2010. Partida a fost programată pe 8 septembrie, de la ora 22:00.
Cristi Chivu va încerca să obține rezultate mult mai bune față de sezonul precedent.
În stagiunea anterioară, Inter a ratat calificarea în optimile de finală după eliminarea surprinzătoare în fața lui Bodo/Glimt, scor 2-5 la general, în play-off.
Programul lui Inter în Champions League:
- Real Madrid – Inter, 8 septembrie, ora 22:00
- Inter – Club Brugge, 13 octombrie, ora 22:00
- Inter – Șahtior, 21 octombrie, ora 22:00
- Feyenoord – Inter, 3 noiembrie, ora 22:00
- Inter – Stuttgart, 25 noiembrie, ora 22:00
- Borussia Dortmund – Inter, 9 decembrie, ora 22:00
- Inter – Liverpool, 19 ianuarie, ora 22:00
- Slovan Bratislava – Inter, 27 ianuarie, ora 22:00
Dennis Man, din nou în Champions League cu PSV
Dennis Man are șansa să evolueze pentru al doilea sezon consecutiv în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Românul a bifat opt apariții pentru PSV în ediția precedentă și a avut parte de un moment memorabil contra lui Napoli, atunci când a înscris de două ori.
PSV va începe noul parcurs european pe teren propriu, contra lui Șahtior, pe 10 septembrie. Olandezii vor avea apoi confruntări cu Leipzig, Porto, Club Brugge, Real Madrid, Atletico Madrid, Viking și Stuttgart.
Programul lui Dennis Man și PSV în Liga Campionilor:
- PSV – Șahtior, 10 septembrie, ora 19:45
- Leipzig – PSV, 13 octombrie, ora 22:00
- Porto – PSV, 20 octombrie, ora 22:00
- PSV – Club Brugge, 4 noiembrie, ora 22:00
- Real Madrid – PSV, 24 noiembrie, ora 22:00
- PSV – Atletico Madrid, 9 decembrie, ora 22:00
- Viking – PSV, 20 ianuarie, ora 22:00
- PSV – Stuttgart, 27 ianuarie, ora 22:00
Pentru Man, duelul de pe ”Santiago Bernabeu” contra lui Real Madrid va reprezenta, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente ale sezonului.
Răzvan Marin, la debutul în Champions League cu AEK Atena
Răzvan Marin este al treilea român prezent în faza principală a competiției.
Mijlocașul lui AEK Atena a mai fost înscris în Champions League în perioada în care a evoluat la Ajax, însă nu a bifat niciun minut.
De această dată, internaționalul român are șanse importante să joace pentru formația greacă, mai ales că AEK a obținut calificarea după succesul din play-off.
Programul lui Răzvan Marin și AEK Atena în Liga Campionilor:
- AEK Atena – LASK Linz, 8 septembrie, ora 19:45
- Șahtior – AEK Atena, 14 octombrie, ora 22:00
- Manchester City – AEK Atena, 20 octombrie, ora 22:00
- AEK Atena – Real Madrid, 4 noiembrie, ora 19:45
- Como – AEK Atena, 24 noiembrie, ora 22:00
- AEK Atena – Galatasaray, 8 decembrie, ora 22:00
- AEK Atena – AS Roma, 19 ianuarie, ora 22:00
- Borussia Dortmund – AEK Atena, 27 ianuarie, ora 22:00
PSG, marea favorită la câștigarea trofeului Ligii Campionilor
La fel ca în sezonul precedent, PSG va porni cu statutul de mare favorită.
Campioana Europei a cucerit trofeul în ultimele două stagiuni și și-a propus să repete performanța și în actuala ediție.
Primele opt echipe din clasamentul general se vor califică direct în optimile de finală. Formațiile clasate între locurile 9 și 24 vor disputa un play-off pentru calificarea în ”optimi”, în timp ce echipele de pe pozițiile 25-36 vor fi eliminate din cupele europene.
Ediția 2026 – 2027 a adus și patru debutante în Champions League: Viking, Sabah Baku, LASK Linz și Como.
Marea finală a competiției se va disputa pe ”Metropolitano”, stadionul celor de la Atletico Madrid.
- Toate partidele din Champions League vor putea fi urmărite pe canalele Digi Sport, Digi 4K, pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Etichete: real madrid , jose mourinho , inter , cristi chivu , aek atena , program liga campionilor , razvan marin , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login