-
La Liga: Real Madrid – Barcelona, duminică, 17:15, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – UTA, duminică, 20:30, DGS 1
Golurile celor de la Napoli au fost marcate de De Bruyne (33 penalty), McTominay (54) și Anguissa (66). Calhanoglu (59 penalty) a punctat pentru Inter.
Cristi Chivu, după Napoli – Inter 3-1: ”Ne-am pierdut puțin echilibrul”
La flash-interviul după meci, Cristi Chivu a spus ce a dus la înfrângerea echipei sale pe terenul celor de la Napoli.
”Vreau să vorbesc despre fotbal, despre lucrurile bune pe care jucătorii noștri le-au făcut pentru a rămâne în joc.
Am lovit bara de două ori, am fost conduși în ciuda reacției noastre, iar în repriza a doua ne-am pierdut puțin echilibrul, primind golul de 0-2, dar am reușit să revenim în joc cu penalty-ul.
După aceea, am irosit energia certându-ne cu banca lor de rezerve și nu am găsit niciodată calmul necesar pentru a întoarce jocul.
E o risipă de energie, ar fi trebuit să rămânem concentrați. La al doilea gol, am fost luați prin surprindere de o minge aruncată de Spinazzola, apoi am reacționat târziu, iar al treilea gol a fost consecința lipsei noastre de claritate”, a spus Cristi Chivu, la microfonul DAZN.
În urma înfrângerii cu Napoli, Inter e momentan pe locul patru în Serie A, cu 15 puncte. Napoli a urcat pe primul loc, cu 18 puncte.
VIDEO Rezumat Napoli – Inter 3-1
Etichete: inter , napoli , cristi chivu , video napoli inter
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăA semnat cu Rapid chiar înaintea derby-ului cu FCSB! Daniel Pancu își freacă palmele
Căpitanul Rapidului, olandezul Lars Kramer, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că derby-ul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăDecizia luată de Monfils, la doar câteva zile după despărţirea de Svitolina! A spus „DA” imediat
Gael Monfils (40 de ani) i-a confirmat lui Stan Wawrinka (41 de ani) faptul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăEl va arbitra FCSB – Rapid! Gigi Becali ”l-a distrus” în trecut
FCSB și Rapid se vor înfrunta pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăNu s-a ferit! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre Daniel Pancu, chiar înainte de FCSB – Rapid
FCSB se pregătește de derby-ul cu Rapid din cadrul etapei a 13-a din SuperLiga...
De admin

You must be logged in to post a comment Login