
Squadra Azzurra a ratat pentru a treia oară consecutiv participarea la Cupa Mondială, iar Chivu susţine că vinovaţi pentru această situaţie sunt antrenorii, jucătorii, suporterii şi chiar jurnaliştii.
Cristi Chivu a vorbit despre situaţia fotbalului italian
“Nu am o baghetă magică. Ceea ce știu este că suntem cu toții vinovați pentru ceea ce se întâmplă, începând de la antrenori, jucători, suporteri, rețelele sociale și chiar jurnaliști. Se scot în evidență lucrurile negative, în timp ce fotbalul ar trebui să rămână mereu un joc.
Trebuie să schimbăm modul în care ne raportăm la acest sport frumos, care îi face pe copii să se îndrăgostească de el, nu pe cei care își arată nemulțumirea și aruncă lucruri care nu ar trebui spuse”, a spus Chivu, citat de tuttomercatoweb.com.
Pe de altă parte, revenirea cu dublă a lui Lautaro Martinez a dus-o pe Inter la 9, respectiv 10 puncte de urmăritoarele Milan şi Napoli, care se întâlnesc luni, în meci direct, pe Stadionul “Diego Armando Maradona”.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăDinamo – Universitatea Craiova 5-1. ”Câinii” au făcut instrucție cu oltenii, care se pregătesc de Champions League
25.07.2026, 22:38 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăPrima reacție de la Dinamo, după umilința aplicată Universității Craiova
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăPleacă de la Rapid la doar un an de la transferul de 900.000 de euro
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăSurpriză! Alexandru Crețu a spus cine a făcut diferența, după ce Craiova a luat cinci goluri de la Dinamo
SuperLiga: Csikszereda – FCSB, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Sepsi – ”U” Cluj, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login