-
Liga Națiunilor: Croația – Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Spania – Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Cristi Chivu a început meciul ca titular. Acesta i-a avut printre colegi pe Edwin Van der Sar, Frank de Boer, Ronald de Boer, Patrick Kluivert, Clarence Seedorf, Wesley Sneijder, Ryan Babel sau Rafael Van der Vaart.
Galerie Foto
Cristi Chivu, anunț despre viitorul său, după ce a jucat în Ajax Legends – Real Madrid Legends
La finalul meciului de pe Johan Cruijff, Cristi Chivu a fost întrebat de olandezi despre discuțiile pe care le-a avut în vară cu Ajax.
Românul a recunoscut că a fost în contact cu ”Lăncierii”, însă nu s-a ajuns la un consens. Cristi Chivu se vede în continuare antrenor și așteaptă momentul când va semna un nou contract.
”Da, am avut discuții cu Ajax, dar, din nefericire, nu s-a întâmplat. Cine știe ce îmi rezervă viitorul? Poate într-o zi se va întâmpla.
Ajax are acum un antrenor grozav, pe Francesco Farioli, care se descurcă foarte bine. Oamenii l-au ales pe el și au luat o decizie bună. El chiar poate implementa ceea ce lui Ajax i-a lipsit în trecut.
Am început ca antrenor, m-am oprit la nivel de U19 în Italia, iar acum îmi aștept șansa. Vom vedea ce se va întâmpla. Pentru moment sunt antrenor și asta îmi doresc să fiu”, a declarat Cristi Chicu, pentru ESPN.
În vară, Cristi Chivu s-a despărțit de Inter U19.
Cristi Chivu și Adelina sunt căsătoriți de 16 ani
Galerie Foto
Cristi Chivu s-a mutat în România după 15 ani în străinătate și a avut parte de o mare surpriză: ”Nu e a lui”
Galerie Foto
Adelina Chivu a recunoscut că fostul căpitan al echipei naționale a avut o surpriză la revenirea în țară, care nu mai e ”România lui”, ci o țară complet schimbată.
”El a iniţiat întoarcerea. El are 43 de ani şi a plecat la 17! Crezi că mai înţelege ceva de aici? De la Craiova l-a luat Ajax. Fă un calcul, câţi ani a stat afară şi cât a stat în România. Acum nu mai există România aia în care a trăit el…
România e evoluată, dar nu e a lui, nu e de ce îi era lui dor. Nu e ce îi lipsea lui. Plus că el venea o săptămâna vara, toţi prietenii, petreceri… când te muţi aici oamenii au muncă. În octombrie nu sunt aşa multe petreceri, întâlniri, cine.
El a avut tentativa cu Federaţia, au candidat ei… cu Ionuţ Lupescu. Noi stăteam la Milano atunci. Cred că a fost singura chestie pe care şi-ar fi dorit-o la momentul respectiv.
Nu a ieşit, şi-a văzut de meseria pe care o avea atunci, analist sportiv. După care, la insistenţele celor de la Centrul de copii şi juniori… s-a apucat de antrenorat. Bineînţeles că l-a prins ‘microbul’, cu toate greutăţile. Şi cam asta a fost.
El vrea să îşi facă meseria. Să ştii că oamenii care trăiesc în România au o părere mai proastă despre România decât cei de afară”, a declarat Adelina Chivu, la podcastul ”Fain și simplu”.
Etichete: ajax , cristi chivu , cristi chivu ajax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăNeașteptat! Dani Coman a spus-o fără rețineri: ”Va ajunge un mare portar al României”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăGică Craioveanu a făcut anunțul ÎN DIRECT despre transferul lui Ștefan Baiaram! ”Nu mă ascund”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăS-a terminat! Robert Lewandowski și agenții săi au luat o decizie radicală
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăDecizia lui Mihai Rotaru, imediat după victoria Universității Craiova cu FC Argeș
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login