Connect with us

Alte Sporturi

Cosmin Contra a povestit totul despre mandatul de 20 de zile de la Al-Kholood: „Am stat două zile de vorbă”

Cosmin Contra a povestit totul despre mandatul de 20 de zile de la Al Kholood: "Am stat două zile de vorbă"

  • SuperLiga: Universitatea Craiova”U” Cluj, luni, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: BotoșaniSlobozia, luni, 19:00, DGS 1

După aproape 3 săptămâni de la numire, Cosmin Contra a fost plecat de la Al-Kholood. Concret, clubul a fost preluat de noi investori, iar antrenorul român nu s-a înțeles cu aceștia și a întrerupt angajamentul.

Cosmin Contra: „Totul a fost ok în primele 10-12 zile

Cosmin Contra a vorbit în exclusivitate pentru digisport.ro despre experiența scurtă de la Al-Kholood. Antrenorul român a dezvăluit cum s-a ajuns la despărțirea prematură, dar și de ce nu a mai continuat la echipă, deși a avut această ocazie.

„M-au dorit foarte mult. Mă refer aici la președintele și fostul director sportiv de la Al-Ittihad. Am semnat un contract la începutul lui iulie și după aceea am început să pregătim transferurile, cantonamentul de vară. Mi-am trimis unul dintre secunzi în Turcia pentru a vedea condițiile de acolo, dacă sunt bune sau nu.

Totul a fost ok până după 10-12 zile, când clubul a fost cumpărat de o companie străină și am venit pe 18 iulie la echipă. Am ajuns în jurul orei 8 și la 9 deja am avut o discuție cu noii proprietari. Am stat două zile de vorbă. Am vrut să văd dacă suntem pe aceeași lungime de undă, dar nu am găsit o cale de înțelegere. Nu am înțeles ce vor să facă acolo la club. Bineînțeles, acolo s-a terminat discuția.

„Nu se știa de compania aceasta înainte să vin eu”

Eu am avut un contract, am ajuns în cele din urmă la o înțelegere, totul s-a desfășurat bine. M-am întors la Madrid, sunt acasă și acesta este fotbalul. Sunt lucruri care nu depind de tine. Nu are rost să continui dacă nu ești de acord cu proprietarii. Mie mi-ar fi plăcut să duc la sfârșit contractul, dar nu ai ce să faci. Nu a depins nimic de mine.

Noi ne făcusem planuri mari, un proiect câștigător. Vorbisem de jucători, de buget. A venit această companie, investitorii vor un antrenor fără CV și niște lucruri care nu erau pentru mine. Nu se știa de compania aceasta înainte să vin eu. Discuțiile au început la vreo 10 zile de când am ajuns eu acolo.

Cei care au venit au schimbat total ceea ce vorbisem eu. Luasem și 4 jucători locali, dar transferurile au fost oprite inexplicabil. Nu au avut încredere într-un antrenor care este deja de 3 ani acolo și cunoaște ce se întâmplă în fotbalul de acolo. Este primul club din istoria țării când ministerul vinde un club. Ei nu au venit ca sponsori, ci au cumpărat direct clubul”, a spus Cosmin Contra.

Cosmin Contra fusese numit la începutul lunii la Al-Kholood

Chiar dacă nu a apucat să debuteze la Al-Kholood, Cosmin Contra a fost lăudat de oficialii clubului în mesajul de plecare.

Președintele Consiliului de Administrație, Mohammed Abdullah Al-Khalifa dorește să-și exprime mulțumirile sincere și aprecierea pentru antrenorul Cosmin Contra, după ce acesta a acceptat să-și rezilieze contractul prin acordul părților. Contra a fost un profesionist desăvărșit, care a dat dovadă de înțelegere pentru situația și interesul clubului. Îi dorim mult succes în continuarea carierei sale“, a transmis Al-Kholood.

De-a lungul carierei sale de antrenor, Cosmin Contra le-a antrenat pe Poli Timișoara, Petrolul, Dinamo, Fuenlabrada, Getafe, Guangzhou, Alcorcon, Al-Ittihad, Damac și naționala României.

Etichete: arabia saudita , cosmin contra , al kholood


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi