-
UCL: Universitatea Craiova – Levski Sofia, miercuri, 20:30, DGS 1
-
UECL: CFR Cluj – Alashkert, joi, 21:30, DGS 1
Acum, fostul jucător de la Liverpool și Barcelona e gata de o nouă aventură și-și nogociază revenirea în Europa.
Philippe Coutinho negociază cu Corum FK, echipă care l-a transferat și pe Andrei Borza
Așa cum a anunțat recent presa din Turcia, Philippe Coutinho este dorit de Corum FK, echipă nou-promovată în SuperLig.
Gruparea din ”Țara Semilunei” forțează un transfer de senzație în încercarea de a nu retrograda încă de la primul sezon în eșalonul superior și astfel e gata să bage adânc mâna în buzunar.
Acum, jurnaliștii turci susțin că negocierile sunt avansate și Coutinho ar putea juca pentru Corum FK, unde ar putea să fie coleg cu Andrei Borza (20 de ani), cel care a fost transferat de la Rapid în schimbul a 2,2 milioane de euro.
- Corum a fost la un pas să-l transfere și pe Pierre-Emerick Aubameyang, însă gabonezul a provocat un scadal imens în Turcia și astfel s-a renunțat la mutare. În cele din urmă, ”Auba” a plecat de la Marseille și a semnat cu Deportivo La Coruna.
Coutinho a mai fost subiectul unei reveniri fotbalul european în acest an. Jucătorul brazilian a fost dorit și de CSKA Moskova, însă cele două părți nu au ajuns la un numitor comun.
În sezonul trecut din Brazilia, Philippe Coutinho a evoluat în 56 de meciuri pentru Vasco da Gama, a reușit să marcheze 11 goluri și să ofere 5 pase decisive.
- În prezent, Philippe Coutinho este cotat la 2,5 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Andrei Borza a semnat cu Corum FK
Concret, Corum l-a transferat pe Andrei Borza (20 de ani) de la Rapid, cel care a semnat un contract valabil până în 2030.
2,2 milioane de euro au plătit turcii pentru a-l transfera pe fundașul stânga de la Rapid.
”Clubul nostru a ajuns la un acord cu FC Rapid 1923 pentru transferul definitiv al internaționalului român Andrei Borza, iar jucătorul a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4+1 ani.
Îi urăm bun venit lui Andrei Borza și îi dorim mult succes în noua sa etapă a carierei, fiind convinși că va avea un parcurs de succes în tricoul lui Arca Çorum FK.
Aducem aceste informații la cunoștința publicului, cu respect”, au transmis cei de la Corum, pe Instagram.
Etichete: turcia , philippe coutinho , superlig , transfer coutinho , andrei borza , borza transfer , corum fk
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a acuzat-o direct pe FCSB
Denis Drăguș (27 de ani), atacantul celor de la FCSB, s-a accidentat din nou....
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEchipa pregătită de Gică Hagi pentru meciul cu Polonia: înlocuitorul lui Ionuț Radu + Premieră, după doi ani și jumătate
România se pregătește de al cincilea meci din Liga Națiunilor, cu Polonia, programat sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGata! A venit decizia în cazul portarului care a provocat moartea lui Jesus de Miguel
Au trecut 11 zile de la momentul în care Jesus Owono (25 de ani)...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu e sigur, după ce Mihai Stoica a plecat de la FCSB: ”El va controla tot”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) e sigur că Gigi Becali (68 de ani) va...
De admin

You must be logged in to post a comment Login