Bartosz Mazurek (19 ani) a avut parte de o surpriză plăcută înaintea duelului dintre România și Polonia, din Liga Națiunilor.
Partida România – Polonia va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:45, și va putea fi urmărită în regim LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, iar de la ora 01:00, în premieră la Digi Sport 1.
Bartosz Mazurek, impresionat de ”Arena Națională” înaintea duelului cu România
Convocat la echipa națională, fotbalistul polonez s-a arătat impresionat de ”Arena Națională” și speră să aibă ocazia să debuteze într-o partidă de asemenea anvergură.
Tânărul fotbalist s-a declarat extrem de fericit pentru convocarea primită și a vorbit despre dorința de a reprezenta Polonia la cel mai înalt nivel.
„Sunt foarte încântat că am fost convocat. Abia am intrat în teren şi mă simt fericit că am ajuns aici. Nu am mai jucat niciodată pe un asemenea stadion.
Sunt bucuros, pentru că pentru asta am început să joc fotbal, pentru asta mi-am dorit să port vulturul pe piept. Îmi doresc să joc şi să mă descurc foarte bine.
Anul trecut nu reuşeam nici măcar să înscriu de la 11 metri, a fost o perioadă mai dificilă pentru mine, dar acum mă bucur că am ajuns aici„, a afirmat Bartosz Mazurek, la conferința de presă.
Doar 10.000 de bilete au mai rămas disponibile la România – Polonia
”Tricolorii”, pregătiți de Gică Hagi, au avut un parcurs dificil în Nations League, cu patru înfrângeri din tot atâtea partide.
Chiar și așa, suporterii sunt așteptați în număr mare la stadion.
Cu o zi înaintea confruntării, Federația Română de Fotbal a transmis că mai sunt disponibile mai puțin de 10.000 de bilete.
”Arena Națională” are o capacitate de 55.634 de locuri și este cel mai mare stadion din România.
Pentru suporterii polonezi au fost alocate între 2.700 și 3.000 de bilete, iar organizatorii vor amenaja și zone tampon între cele două galerii.
Jan Urban, despre atmosfera de pe ”Arena Națională”: ”Cu siguranță va fi una excelentă”
Și selecționerul Jan Urban se așteaptă la o atmosferă specială la București, pe ”Arena Națională”, și anticipează un duel deschis, în care ambele echipe au nevoie de victorie.
”Ne așteptăm la un meci deschis, pentru că egalul nu ajută pe nimeni.
România nu a putut juca împotriva Bosniei cu tribunele pline, dar mâine va avea parte de acest sprijin. Cu siguranță va fi o atmosferă excelentă”, a spus Jan Urban.
Selecționerul a explicat și miza confruntării: Polonia trebuie să câștige ambele meciuri rămase și să spere la rezultate favorabile pentru a-și îndeplini obiectivul.
Clasamentul Grupei B4 din Liga Națiunilor
Programul României în Grupa B4 din Liga B a UEFA Nations League
- Suedia – România 2-1
- România – Bosnia și Herțegovina 2-4
- Polonia – România 6-0
- România – Suedia 0-1
- România – Polonia, 14 noiembrie (21:45)
- Bosnia și Herțegovina – România, 17 noiembrie (21:45)
VIDEO Rezumat Polonia – România 6-0
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăIlie Dumitrescu a acuzat-o direct pe FCSB
Denis Drăguș (27 de ani), atacantul celor de la FCSB, s-a accidentat din nou....
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăEchipa pregătită de Gică Hagi pentru meciul cu Polonia: înlocuitorul lui Ionuț Radu + Premieră, după doi ani și jumătate
România se pregătește de al cincilea meci din Liga Națiunilor, cu Polonia, programat sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăGata! A venit decizia în cazul portarului care a provocat moartea lui Jesus de Miguel
Au trecut 11 zile de la momentul în care Jesus Owono (25 de ani)...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăIlie Dumitrescu e sigur, după ce Mihai Stoica a plecat de la FCSB: ”El va controla tot”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) e sigur că Gigi Becali (68 de ani) va...
De admin

You must be logged in to post a comment Login