Connect with us

Alte Sporturi

Ce se întâmplă cu Horațiu Moldovan, după ce Real Oviedo a avut probleme să-l înregistreze

  • admin
Ce se întâmplă cu Horațiu Moldovan, după ce Real Oviedo a avut probleme să l înregistreze

  • Supercupa UEFA: PSG – Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1

  • Liga 2: FC Bacău – Poli Iași, marți, 18:00, DGS 1

Cumpărat de Atletico Madrid de la Rapid în ianuarie 2024, Horațiu Moldovan nu a apucat să joace vreun meci oficial pentru formația spaniolă. A urmat apoi împrumutul la Sassuolo, acolo unde a fost titular de drept și a promovat în Serie A.

Oviedo l-a înregistrat luni, 11 august, pe Moldovan 

Nu mai puțin de 50 de jucători ajunși în această vară în La Liga au avut ceva probleme în a fi înregistrați pentru noul sezon. Acest lucru s-a întâmplat din cauza unor motive legate de birocrație, limite salariale, ori alte probleme financiare.

Aceștia riscau să rateze prima etapă din noul sezon, însă Horațiu Moldovan poate sta liniștit. Oficialii de la Real Oviedo l-au înregistrat și are drept de joc pentru noua sa formație chiar de la meciul cu Villarreal, programat pe 15 august, anunță spaniolii.

Rămâne însă de văzut dacă Horațiu Moldovan va fi folosit ca titular la Real Oviedo. Portarul român a jucat în 3 din cele 4 amicale ale echipei din această vară, dar iberii sunt de părere că Aaron Escandell pornește cu prima șansă.

Bogdan Lobonț, încântat de concurența de la naționala României

Cu 87 de selecții la naționala României, Lobonț a fost mai mulți ani prima optiune pentru postul de portar. Spre deosebire de perioada actuală, în vremea lui „Lobby” nu exista atât de mare concurență pentru un loc în primul 11.

Ajuns la 38 de ani, Florin Niță este liber de contract și își caută un nou angajament. Om de bază la naționala României în ultimii ani, portarul român are șanse mici să fie convocat la acțiunea din luna septembrie, în condițiile în care nu are formație, iar concurența pe post este una uriașă.

Rivalii săi sunt Ștefan Târnovanu, Horațiu Moldovan, Răzvan Sava sau Ionuț Radu, iar Bogdan Lobonț a vorbit despre concurența dintre aceștia.

„Important este că avem de unde să alegem. Eu sunt convins că Mircea Lucescu va lua cea mai bună decizie împreună cu staff-ul său. În ultima perioadă, postul de portar a fost super acoperit, fără dubii. Toți cei aflați pe lista selecționerului și pe lista voastră pot face față la naționala României acum. Sunt oameni competenți care analizează și sunt convins că la meciurile din septembrie se vor face cele mai bune alegeri”, a spus Bogdan Lobonț, pentru digisport.ro.

Mai jos vă este prezentată lista cu variantele avute de Mircea Lucescu la ora actuală pentru postul de portar:

  • Ștefan Târnovanu (FCSB)
  • Horațiu Moldovan (Real Oviedo)
  • Răzvan Sava (Udinese)
  • Ionuț Radu (Celta Vigo)

Etichete: spania , real oviedo , horațiu moldovan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi