Connect with us

Alte Sporturi

„Ce îi trebuie României în drumul spre Mondial?” Gică Hagi a rostit un cuvânt

  • admin
"Ce îi trebuie României în drumul spre Mondial?" Gică Hagi a rostit un cuvânt

  • UCL: Lille – Dortmund, miercuri, 19:45, DGS 1

  • UCL: Atletico – Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1

Cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler, i-a fost acordată în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, precum şi pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul tinerelor generaţii.

Galerie Foto

Gheorghe Hagi, înaintea debutului naționalei în preliminariile Campionatului Mondial din 2026: „Inspirație. Asta trebuie să aibă”

La finalul ceremoniei, Gică Hagi a oferit un interviu, unde, printre alte subiecte, a fost întrebat și despre prima dublă a naționalei lui Mircea Lucescu, din drumul spre Campionatul Mondial din 2026, când „Tricolorii” vor da piept cu Bosnia (acasă) și San Marino (deplasare).

„Inspirație. Să facă performanțe mai frumoase decât cele ale noastre. Să fie inspirați. România e unită de când am jucat la Euro. La echipa națională trebuie să joci în primul rând cu inima. Generația este deja, este una bună. Nea Mircea trebuie să fie inspirat în ceea ce face.”, a transmis Gică Hagi.

VIDEO cu interviul integral acordat de Gică Hagi:

Programul României din preliminariile Cupei Mondiale 2026: în martie 2025, ”dublă” cu Bosnia și San Marino

Cu Mircea Lucescu selecționer, România va începe în martie campania de calificare la CM 2026.

După calificarea la EURO 2024, naționala a terminat pe locul 1 jocurile din Liga Națiunilor, în care a obținut doar victorii.

21 martie
21:45 – Cipru – San Marino
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino

Etichete: gica hagi , mircea lucescu , romania – bosnia


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi