
-
SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani, duminică, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, duminică, 22:00, DGS 1
Australianul a luat, totuși, o decizie controversată înainte de finalul primei reprize. După accidentarea lui Micky Van de Ven, l-a scos pe Radu Drăgușin la încălzire. Chiar în momentul în care românul era pregătit să se dezbrace, olandezul a decis că poate continua partida, iar Postecoglou l-a trimis pe „Dragon” înapoi pe bancă, unde l-a lăsat până la fluierul final.
Ange Postecoglou a anunțat că Radu Drăgușin va prinde minute odată ce începe Europa League
La conferința de presă de după meci, Postecoglou n-a vorbit expres despre românul de 22 de ani, dar a făcut-o implicit, când a abordat problema minutelor primite de trei dintre fundașii de la Tottenham.
Mai exact, antrenorul a spus că urmează să îi rotească pe cei doi fundași centrali, Micky Van de Ven și Cristian Romero, dar și pe fundașul stânga Destiny Udogie, odată ce va începe Europa League (n.r. la finalul lui septembrie).
„Nu sunt mulți fundași centrali ca Micky, e un atlet grozav. Sezonul trecut, atunci când am avut toată linia de patru aptă din punct de vedere fizic, asta a făcut o mare diferență pentru noi.
Dar știm foarte bine că nu îi putem expune și cred că Romero, Micky și Destiny nu sunt momentan la nivelul fizic optim. Am văzut asta la meciul precedent, când au început să obosească prin minutul 60, așa că trebuie să avem mare grijă cu ei.
Dar, odată ce încep meciurile din mijlocul săptămânii, vom putea începe să rotim echipa puțin. Asta pentru că avem nevoie de cei trei să performeze la maximum, iar atunci când o fac, sunt extraordinari.
Trebuie să împărțim volumul de muncă. În acest moment, n-avem meciuri la mijlocul săptămânii. Trebuie să avem grijă de Micky, Romero și Destiny, pentru că au avut un presezon incomplet”, a declarat Postecoglou, potrivit presei britanice.
Începând cu sezonul 2024/2025, Europa League va putea fi urmărită ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații DIGI România.
Citește și:
VIDEO cu rezumatul meciului Tottenham – Everton 4-0:
Etichete: tottenham , tottenham everton , radu dragusin , ange postecoglou , micky van de ven
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică a surprins pe toată lumea, înainte de CFR Cluj – Dinamo
CFR Cluj se pregătește de duelul cu Dinamo, programat duminică, 25 octombrie, de la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMM Stoica a coborât din tribune, la finalul meciului FCSB – Rapid 4-1! Gesturile făcute de oficial
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurențiu Reghecampf a spus ce s-a întâmplat cu Arnold Garita, schimbat în minutul 42 cu Rapid
Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a dezvăluit motivul real pentru care l-a înlocuit pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT! Daniel Pancu a primit o mare lovitură la FCSB – Rapid 4-1
Deși a condus-o pe FCSB cu 1-0, Rapid s-a văzut surclasată până la final...
De admin

You must be logged in to post a comment Login