
Umiliți în campionat de formația catalană, unde au fost învinși pe Santiago Bernabeu de Barcelona cu 4-0, cei de la Real Madrid au avut parte de un nou eșec clar cu rivala din LaLiga, de data aceasta în SuperCupă.
Ancelotti se declară dezamăgit de prestația pe care formația sa a avut-o în confruntarea disputată în Arabia Saudită.
Carlo Ancelotti, după ce Real Madrid a fost umilită de Barcelona, 2-5
Italianul a remarcat doar prestația lui Mbappe, cel care a și marcat primul gol al confruntării.
„Suntem triști și foarte dezamăgiți. Îi înțeleg pe suporteri. Nu ne-am apărat bine și au marcat cu mare ușurință. Mbappe a avut un meci bun, restul trebuie să uite această partidă.
Din start nu am început bine și așa a fost până la final. Nu voi vorbi rău despre vreun jucător în mod particular. Barcelona a fost echipa mai bună, s-a apărat mai exact. A fost o speranță în momentul în care au rămas ei în 10, dar nu am reușit să facem nimic bun să revenim în meci”, a spus Ancelotti, citat de Marca.
Palmaresul lui Ancelotti ca antrenor al lui Real Madrid împotriva Barcelonei este unul care spune o singură concluzie: ori la bal ori la spital. Italianul are 9 victorii și 9 eșecuri în 18 meciuri contra catalanilor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăHarry Kane a pus mâna pe premiu la Gala Balonului de Aur 2026: cel mai bun atacant al sezonului. Mesaj pentru soție
Harry Kane (33 de ani), atacantul celor de la Bayern Munchen, a câștigat trofeul...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBătaie în toată regula între jucători după Galatasaray – Fenerbahce! Scene incredibile din Turcia
Duelul dintre Galatasaray şi Fenerbahce din campionatul Turciei s-a terminat cu succesul formaţiei gazdă,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFostul antrenor al lui Gică Hagi de la Viitorul, cel mai bun din lume la Gala Balonului de Aur 2026
Gala Balonului de Aur este evenimentul de referință pentru fotbalul profesionist, iar ediția de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFabulos: Thierry Henry a făcut toată sala să râdă cu întrebarea pusă lui Lamine Yamal
Gala Balonului de Aur a început cu un premiu important acordat celui mai bun...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login