-
Cupa României: Metaloglobus – CFR Cluj, joi, 18:30, DGS 1
-
Cupa României: Petrolul – Universitatea Craiova, joi, 21:00, DGS 1
Golurile arădenilor au fost marcate de Valentin Costache (minutul 53), Marius Coman (60) și Din Alomerovic (90+4).
Din minutul 34 FCSB a evoluat în inferioritate numerică, după ce Robert Necșulescu (18 ani) a fost eliminat.
În urma acestui rezultat, UTA se află pe primul loc în grupă, cu patru puncte, în timp ce FCSB ocupă poziția a 3-a, cu trei puncte.
Alexandru Pantea: ”Trebuie să ne luăm revanșa cu Dinamo”
După meci, Alexandru Pantea (22 de ani), căpitanul surpriză al celor de la FCSB, a spus că echipa este obligată să treacă peste acest rezultat negativ și să se pregătească pentru derby-ul cu Dinamo din acest weekend.
”Nu a fost o partidă foarte bună pentru noi. Trebuie să strângem rândurile pentru că ne așteaptă un meci foarte greu cu Dinamo. Trebuie să ne luăm revanșa. Trebuie să luăm cele trei puncte. Îi așteptăm pe fani în număr cât mai mare.
(n.r. mai sunt șanse la calificarea în Cupă?) Șanse sunt la calificarea în Cupa României. Trebuie să punem capul în pământ și să avem altă atitudine”, a spus Pantea, după meci.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
- Partida dintre FCSB și Dinamo de pe Arena Națională este programată pe 6 decembrie (sâmbătă), de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Clasament Grupa B
VIDEO Rezumat UTA Arad – FCSB, scor 3-0
Etichete: dinamo , cupa romaniei , uta arad , fcsb , alexandru pantea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăCând joacă Universitatea Craiova în turul 1 preliminar din Champions League
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăHohote de râs în direct. Adi Mutu a făcut gluma serii: ”Olaru?”
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăA fost ales noul șef al fotbalului italian! A obținut 68% din voturi
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăIrina Begu – Venus Williams, ACUM, DGS 2, în primul tur la WTA Bad Homburg. Meciul merge în decisiv!
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login