-
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
-
UCL: Como – Manchester United, miercuri, 19:45, DGS 1
Recuperarea a început pe 12 septembrie în cazul său și inițial s-a știut că perioada de recuperare se va întinde pe cel puțin o lună de pe teren. Totuși, se pare că fotbalistul lui Dinamo va absenta în jur de două luni și ceva de pe teren.
Alexandru Musi va fi apt de joc abia în finalul lunii noiembrie
Alexandru Musi nu va puta fi folosit de Dinamo înainte de pauza competițională a echipelor naționale din luna noiembrie, ci abia după, adică la finalul lunii viitoare, potrivit fanatik.ro.
Pentru Dinamo urmează o perioadă destul de încărcată din punct de vedere al programului pentru că următorul meci va fi cel cu CFR Cluj, pe 25 octombrie, de la ora 19:00, iar apoi va urma partida din Cupa României, contra Chindiei Târgoviște.
Înainte de pauză, Dinamo va mai juca împotriva celor de la UTA, pe 1 noiembrie, și apoi cu FC Argeș, 7 noiembrie. După pauza competițională, va urma partida cu Petrolul, programată pe 21 noiembrie.
”Musi și Pușcaș continuă procesul de recuperare. Când vor fi pregătiți să joace, vor juca. Nu știu dacă vor fi gata în două săptămâni. Trebuie să urmeze un protocol, iar în cazul unor accidentări de acest gen este mai bine să fii prudent”, spunea și Nuno Campos pe 15 octombrie.
- Nici George Pușcaș nu a fost recuperat.
Alexandru Musi a avut un început bun de sezon la Dinamo, sub comanda lui Nuno Campos
Musi a avut un început bun de sezon sub comanda lui Nuno Campos. Fostul jucător de la FCSB a marcat patru goluri în opt apariții și a devenit un om important în echipa antrenorului portughez.
- 1,8 milioane de euro valorează Alex Musi, conform Transfermarkt.com.
- 47 de partide, 12 goluri și șapte pase decisive sunt cifrele lui Musi pentru Dinamo
Dinamo este lider în SuperLiga
Înainte de etapa cu numărul 13 din SuperLiga, Dinamo este lider cu 29 de puncte, cu două peste Rapid și 3 față de campioana Universitatea Craiova. Mai mult, trupa lui Nuno Campos are un golaveraj de 27-7.
Meciul CFR Cluj – Dinamo, următorul pentru ”Câini” va putea fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: dinamo , alexandru musi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăSorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo
Aflată la a doua participare la Ningbo, după ediția din 2023, Cîrstea a întâlnit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăVictor Becali, fără menajamente la adresa FCSB: ”Au făcut un meci slab”. Ce rivală vede capabilă să lupte pentru titlu
Deși FCSB a plecat cu toate cele trei puncte de la Voluntari, după golurile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăVictor Pițurcă îl avertizează pe Gică Hagi după cele patru eșecuri ale României: ”Publicul nu o să aibă răbdare la infinit”
Fostul tehnician consideră că următoarele două partide vor avea o importanță majoră, iar lipsa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăFostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Fostul internațional român a povestit că înțelegerea cu formația bănățeană a fost una atipică,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login