-
Liga 2: FC Bihor – FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
-
Liga 2: Csikszereda – CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Internaționalul român a intrat pe teren în minutul 46 și s-a făcut repede remarcat. 12 minute mai târziu, a dat pasa decisivă la golul care a stabilit scorul final.
Philippe Clement l-a luat în brațe pe Ianis Hagi, după eliminare
În minutul 79, Ianis Hagi a fost iarăși protagonist, însă nu pozitiv. Mijlocașul ofensiv a fost eliminat pentru un fault dur, cu talpa pe gleznă.
Inițial, românul a primit cartonaș galben, dar arbitrul a decis că trebuie să-i dea roșu direct după ce a revăzut faza la monitorul VAR.
Vizibil dezamăgit că a fost eliminat, Ianis Hagi s-a îndreptat către tunel, iar pe drum a trecut pe lângă Philippe Clement. Din dorința de a-l consola, antrenorul lui Rangers l-a luat părintește în brațe pe Ianis Hagi, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Nota primită de Ianis Hagi
Pentru cele 36 de minute jucate cu St. Johnstone, Ianis Hagi a fost notat cu 6.6 în portalul SofaScore. Românul a avut 26 de atingeri ale mingii și a reușit 20 dintre cele 25 de pase încercate.
Ianis Hagi a revenit la prima echipă a lui Rangers după două luni în care s-a antrenat și a jucat la formația secundă.
Conducerea clubului l-a exclus din lotul primei echipe pentru a nu bifa meciul cu numărul 100, sinonim cu o mărire salarială cu 7.000 de euro pe săptămână. Ianis Hagi a fost reprimit la prima echipă abia după ce a fost de acord să fie eliminată respectiva clauză din contract.
Etichete: ianis hagi , philippe clement
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacție-fulger a presei din Ucraina, după ce Dinamo Kiev a eliminat-o pe ”U” Cluj la loviturile de departajare
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMERCATO în Europa. Toate transferurile verii sunt AICI! Horațiu Moldovan a semnat
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul lui Dinamo Kiev, verdict despre ”U” Cluj, după ce a marcat penalty-ul decisiv: ”Toată lumea se aștepta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlex Chipciu nu s-a ferit să vorbească, după ce a ratat de la 11 metri cu Dinamo Kiev: ”Am simțit treaba asta”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login