„Câinii” au avut câteva șanse notabile de a închide jocul, cea mai mare fiind irosită de Stipe Perica, care nu a reușit să înscrie din situație de 1 la 1 cu portarul Anestis.
Stipe Perica, luat la țintă de Andrei Nicolescu
Cu un singur gol marcat în actuala ediție a Ligii 1 pentru Dinamo București, Stipe Perica i-a adus la capătul răbdării pe oficialii clubului alb-roșu. Ratarea uluitoare a acestuia din meciul de la Botoșani l-a pus pe gânduri pe Andrei Nicolescu.
Administratorul special al formației pregătite de Zeljko Kopic a analizat evoluția echipei de la Botoșani și a vorbit și despre situația atacantului, care continuă să dezamăgească prin evoluții.
„Senzația mea este că la Galați și la Botoșani suntem în zona crepusculară, nu vrea să intre mingea în poartă, dăm gol numai când nu vrem să dăm la poartă.
Senzația a fost că era ceva ‘voodoo’ pe teren, a fost greu de digerat la câte ratări am avut. Cât de ușor puteam să ne facem meciul și ni l-am făcut foarte foarte greu.
Mamadou (n.r. – Karamoko) a fost inspirat. La Perica devine supărător. Atacanții noștri sunt datori, acum devin din ce în ce mai datori. În loc să se trezească un pic devin din ce în ce mai datori față de club și față de suporterii ăștia, care au fost 1.500 la Botoșani incredibil, felicitări lor!”.
Andrei Nicolescu: „La momentul acesta nu face suficient pentru el”
„Fazele alea au fost foarte frustrante. Mingea nu a vrut să intre în poartă. Avea dreptate Kopic, ai una două, trebuie să le dai, altfel te chinui, pedalezi în gol.
Ne uităm atent și pentru atacanți în iarnă. Am avut o discuție cu Perica, o să mai avem o discuție acum pentru că e o chestie de atitudine, modul în care se pregătește, se dedică pentru clubul ăsta. Sper să înțeleagă și în meciurile astea. La momentul acesta nu face suficient pentru el și pentru club. Am pierdut două puncte.
Am pierdut din consistență când a ieșit Cîrjan, nu am reușit să ne mai creăm ocazii. Cei care au intrat de pe bancă nu au adus ce își dorea Kopic în meciul ăsta”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit fanatik.ro.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a aflat adevărul, după ce Cristi Chivu a fost ”desființat” în Italia pentru deciziile luate în AC Milan – Inter
Inter a pierdut fără drept de apel, scor 1-3, derby-ul cu AC Milan. Cristi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVerdict dur în direct, după ce Interul lui Cristi Chivu a pierdut derby-ul cu AC Milan: ”Nu a făcut nimic!”
Interul lui Cristi Chivu (46 de ani) a cedat pe ”San Siro” în fața...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum a numit-o Ruben Amorim pe Inter, după ce AC Milan a învins-o cu 3-1
Ruben Amorim (41 de ani) a reacționat, după ce AC Milan a învins-o pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCristi Chivu a recunoscut, după ce Inter a pierdut derby-ul cu AC Milan
Inter a suferit prima înfrângere din acest sezon de Serie A, 1-3 în derby-ul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login