Gloria Buzău a primit vizita celor de la FCSB în etapa 27 a SuperLigii, într-un meci care a fost la un pas de a nici nu se disputa în ziua în care a fost programat.
Din cauza ninsorii abundente și, conform lui Eugen Neagoe, a faptului că autoritățile locale nu au vrut să asculte semnalele sale de alarmă, suprafața era aproape impracticabilă la ora la care ar fi trebuit să înceapă jocul.

Buzău – FCSB s-a jucat până la urmă, iar campioana a revenit pe primul loc
În cele din urmă, partida a început cu numai un sfert de oră întârziere, iar echipa favorită s-a impus cu scorul de 2-0, datorită golului marcat de Tănase, din penalty, și autogolului lui Turda, ambele venite în repriza secundă.
Luni, în cadrul emisiunii pe care o moderează la iAMsport.ro, Radu Banciu a comentat deznodământul partidei de la Buzău și și-a spus părerea în privința luptei la titlu din această ediție a campionatului intern.
Radu Banciu, după Buzău – FCSB 0-2: ”Va lua titlul, nu are niciun adversar”
[embedded content]
”S-a jucat până la urmă meciul de la Buzău, am citit pe undeva că a fost ca pe vremea Cooperativei, nu subscriu la ceea ce îmi recomandă alții, că nu am legătură cu ei, dar ce putem să constatăm e că primul gol s-a marcat din penalty.
Eu am spus de mult, cu capul plecat, că Steaua (n.r. FCSB) va câștiga fără probleme campionatul, nu are niciun adversar. Și chiar dacă lucrurile s-au decantat mult mai târziu decât sperau unii și există o brumă de suspans, în realitate știm cu toții rezultatul final al acestui sezon”, a spus Radu Banciu, la iAM Banciu.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA văzut gesturile făcute de Dennis Man în Suedia – România 2-1 și nu s-a ferit: „Nu e normal”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLamine Yamal a marcat în minutul 2 din Anglia – Spania și a intrat în istorie pe Wembley
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHansi Flick s-a dus la Deco și i-a cerut de urgență un transfer!
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu a aflat pe cine vrea să transfere FCSB și e sigur: ”Cel mai bun! Ar fi o lovitură”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login