
Meciul dintre Petrolul și Universitatea Craiova s-a disputat în condiții extrem de nefavorabile. Terenul i-a pus în mare dificultate pe fotbaliști, iar partida s-a încheiat cu o remiză, 1-1.
Ce a declarat Tudorie, după meci
După meci, fotbaliștii s-au plâns de condițiile în care s-a disputat duelul. Alexandru Tudorie, atacantul Petrolului, nu s-a abținut nici el. Fotbalistul s-a arătat nemulțumit de gazon, însă a declarat că punctul obținut este important.
”Ați văzut ca a fost un meci de luptă, am avut avantaj 1-0, din păcate au avut și ei mai multe ocazii și eu reușit să ne egaleze.
Ați văzut ca se oprea mingea, asta e situația, ne-am adaptat la teren și am reușit să facem un egal. E important fiecare gol, pentru asta mă pregătesc, mă bucur că sunt într-o formă bună și îmi ajut echipa. Mă simt bine aici, suntem un grup unit. (n.r. despre accidentarea lui Roche) Ne-am speriat, din ce am înțeles este la spital, este bine, vrem sa vină cât mai repete pentru că aveam nevoie de el. Erau mai bune trei puncte, dar asta este”, a declarat Alexandru Tudorie.
750.000 de euro
este cota lui Tudorie, potrivit Transfermarkt.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB a ratat transferul! A semnat pe un an și jumătate cu o rivală din SuperLiga
”Tricolorul” a fost dorit și de formația patronată de Gigi Becali, dar dorința de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCalificare pentru Bernadette Szocs! A debutat în forță la WTT Champions Montpellier 2026: 3-0
Bernadette Szocs (31 de ani) a obținut o victorie categorică în primul tur al...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Craioveanu l-a făcut ”praf” pe Lamine Yamal, după ce a văzut cum a apărut la gala Balonului de Aur
Gică Craioveanu, fost internațional român cu meciuri la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAlanyaspor a luat decizia! Ianis Hagi, OUT după ce a fost scos la pauză
Cu Ianis Hagi (28 de ani) titular, Alanyaspor a fost învinsă pe teren propriu...
De admin


You must be logged in to post a comment Login