Musi a spus că Dinamo a controlat în mare parte jocul și că succesul vine după o perioadă în care echipa a fost lipsită de eficiență în fața porții.

Alex Musi: ”Lumea nu știe că eu joc cu probleme la ambele picioare”
Totodată, jucătorul dinamovist a dezvăluit că se confruntă de mai multe luni cu pubalgie și că evoluează cu dureri la ambele picioare. Acesta a explicat că încearcă să gestioneze situația cu ajutorul staffului medical.
”Victorie meritată, mă bucur că ne-am făcut treaba pe teren, am muncit, la final a dat rezultat și am obținut cele trei puncte.
Cu siguranță a fost o perioadă mai nasoală pentru noi, dar eu sunt de părere că la fiecare meci am dominat, am ținut posesia și doar neșansa și norocul nu au vrut să intre mingea în poartă.
Și la meciul cu CFR am avut ocazii, dar cu siguranță, dacă muncim în continuare și suntem uniți, vor intra și golurile, victoriile vor veni cât mai repede.
Îmi aduce încredere golul, dar mă gândesc să fim sănătoși, în primul rând. Lumea nu știe că eu joc cu probleme la ambele picioare și mă lupt cu o pubalgie de luni de zile, dar asta contează mai puțin. Mă bucur că pot să mă bucur de fotbal, pot să-mi ajut colegii și asta e cel mai important.
Pentru un fotbalist este cea mai nasoală durere, nu te lasă să te antrenezi 100% și asta dăunează foarte mult. Am niște preparatori foarte buni care mă ajută zilnic să trec peste durere și mă bucur că îi am lângă mine.
Am vorbit cu domnul Demollari, mă bucur că are încredere în mine, mă susține, sper să-mi fac treaba și să-l fac fericit, asta e cel mai important.
Acum mergem la semifinală, trebuie să analizăm foarte bine meciul ăsta, de mâine să o luăm de la capăt și să ne gândim la Craiova. Avem câteva zile la dispoziție să pregătim meciul, să o facem foarte bine”, a declarat Alexandru Musi, la Prima Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSuperb! 25.000 de oameni au făcut același lucru și au oferit imaginile serii în UEFA Nations League
Liga Națiunilor: Belgia – Franța, luni, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Turcia – Italia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCu Stoinov integralist, au luat 3 goluri în 13 minute şi au pierdut la un scor umilitor! Nota dinamovistului
Nikita Stoinov (21 de ani) a fost integralist în meciul Israel – Irlanda 0-3,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăIon Ţiriac a spus cine e românul care „a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: „Mi-a fost coleg de şcoală”
Ion Ţiriac (87 de ani) a deplâns situaţia gimnasticii româneşti, după ce, în Anul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăA jucat la FCSB şi dă verdictul despre schimbul pregătit cu Universitatea Craiova: „Recunosc”
Gigi Becali a dezvăluit public că încearcă să facă o afacere cu Universitatea Craiova...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login