
-
Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1
-
Baraj SuperLiga: Mioveni – Botoșani, vineri, 20:00, DGS 1
Mihai Rotaru a dezvăluit că fotbalistul a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova, scadent la finalul sezonului.
Alex Crețu continuă la Universitatea Craiova
De asemenea, patronul Universității Craiova a transmis că Alex Crețu a mai avut două oferte din SuperLigă, dar a ales să rămână în Bănie, chiar dacă celelalte propuneri erau mai bune din punct de vedere financiar.
”Crețu a semnat prelungirea contractului pe încă trei ani de zile. El termina vara asta, mai aveam opțiune pentru un an. A avut oferte de la două echipe din România, mi le-a arătat, erau oferte mai bune decât cea de la Craiova și apreciez mult că și-a dorit să rămână.
Aveam opțiune din partea clubului pentru prelungire, dar nu vrea să fac cu forța”, a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Urmează transferuri la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a anunțat că Universitatea Craiova are de gând să facă mai multe transferuri în vară. Până acum, niciun jucător din România nu este luat în calcul.
”Avem un număr de poziții pe care vrem să le întărim, am primit de la domnul Gâlcă fișa cu posturile pe care le vrea întărite, dânsul a venit cu propuneri de jucători. În acest moment, nu avem niciun jucător din România pe listă. Avem din Portugalia, Croația”, a spus Mihai Rotaru.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: mihai rotaru , alexandru cretu , alex cretu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăCalificare pentru Bernadette Szocs! A debutat în forță la WTT Champions Montpellier 2026: 3-0
Bernadette Szocs (31 de ani) a obținut o victorie categorică în primul tur al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăGică Craioveanu l-a făcut ”praf” pe Lamine Yamal, după ce a văzut cum a apărut la gala Balonului de Aur
Gică Craioveanu, fost internațional român cu meciuri la Getafe, Real Sociedad și Villarreal, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăAlanyaspor a luat decizia! Ianis Hagi, OUT după ce a fost scos la pauză
Cu Ianis Hagi (28 de ani) titular, Alanyaspor a fost învinsă pe teren propriu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăMarius Șumudică: ”Era să-mi cadă telefonul din mână când am aflat! A doua zi am plecat”
CFR Cluj riscă depunctarea din cauza datoriilor, iar Marius Șumudică (55 de ani) a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login