Connect with us

Alte Sporturi

Laurențiu Reghecampf, primele concluzii după revenirea pe banca FCSB-ului. Remarcatul său după victoria cu Oțelul

Revenit pentru a treia oară pe banca celor de la FCSB, Laurențiu Reghecampf a încheiat seria de cinci meciuri consecutive fără victorie a roș-albaștrilor. Cu peste 10.000 de fani în tribunele Arenei Naționale, echipa sa a învins la limită Oțelul Galați, scor 1-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După fluierul final, tehnicianul a tras primele concluzii și a spus cine este remarcatul său după acest joc. În același timp, antrenorul a venit cu o replică și în ceea ce privește situația lui Alin Stoica, respectiv Lucian Filip.

Laurențiu Reghecampf: „Încă se resimte presiunea rezultatelor negative”

Sub privirile patronului Gigi Becali, Laurențiu Reghecampf a revenit cu victorie pe banca celor de la FCSB. Gruparea roș-albastră a dat lovitura prin Alexandru Stoian, asta după ce gălățenii au rămas în inferioritate numerică.

Noul tehnician al bucureștenilor a tras primele concluzii după începerea celui de-al treilea mandat și a explicat care a fost singurul jucător remarcat după această victorie.

„Nu marcăm, avem o problemă. Au fost lucruri pe care o să le discut cu băieții. În mare, sunt mulțumit, am câștigat 3 puncte. Echipa vine după o perioadă grea, a fost o perioadă cu jucători plecați.

Singurul care a fost plecat și a avut un randament bun e Rici Pădurariu, care a făcut un meci foarte bun. Trebuia să închidem jocul mult mai repede, să pasăm mult mai bine, să avem curaj. Dar încă se resimte presiunea rezultatelor negative și va mai trebui să lucrăm la asta. Chiar despre asta spuneam că vreau să vorbesc cu băieții.

Jucătorii care ajung aici trebuie să se adapteze în funcție de adversari. În fotbal nu ai timp, trebuie să câștigi, avem presiunea punctelor, trebuie să câștigăm fiecare meci, nu avem altă posibilitate. Trebuie să ne pregătim pentru săptămâna viitoare, să câștigăm alte 3 puncte”.

Laurențiu Reghecampf: „Mă simt minunat și fericit că am câștigat”

„Avem multe lucruri de rezolvat, pas cu pas le vom rezolva. Vreau o echipă mai agresivă, mai reactivă. Vreau să fim agresivi în sensul pozitiv, nu să faultăm. Vreau să jucăm cu o viteză mult mai mare, să vedem spații. Cred că la aceste lucruri mai avem de lucrat.

Eu văd mult mai prezentă echipa noastră, mai puternică, avem jucători care sunt buni 1 contra 1, ar trebui să profite de calitățile lor. Jucătorii tineri au fluctuații de formă. Trebuie să se antreneze, au făcut un meci bun, sperăm să continue.

Mă simt minunat și fericit că am câștigat, ăsta era obiectivul. Am făcut multe lucruri pentru acest club, sunt mândru și bucuros când lumea mă aplaudă și toți m-au așteptat în extaz. Au fost și mulți oameni la stadion, le mulțumesc.

Nu am știut cât de bine îl cunosc pe patron, am vorbit devreme cu dânsul, e o motivație în plus când vine. Ne bucurăm că am câștigat meciul și a venit cu noroc. (n. r. despre Alin Stoica și Lucian Filip) Atât Alin Stoica, cât și Filip sunt în staff și vor rămâne în staff-ul meu”, a declarat Laurențiu Reghecampf, potrivit primasport.ro.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi