
-
SuperLiga: UTA – Oțelul, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Buzău – Rapid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
De atunci, mijlocașul n-a vorbit despre plecarea de pe Ion Oblemenco, dar a decis să rupă tăcerea după mai bine de un an și jumătate de la momentul despărțirii.
Dan Nistor a înțepat-o pe Universitatea Craiova: „Nu știu dacă a mai câștigat ceva”
Recent, veteranul celor de la ‘U’ Cluj a vorbit despre fosta sa echipă și a acuzat atât o parte din foștii colegi, cât și persoane din conducere.
„Am semnat prelungirea contractului și după două săptămâni s-a renunțat la mine. Eram vocal, dar ce am zis eu se adeverește.
Atunci ziceau că e cel mai slab sezon și am luat Cupa și Supercupa. De când am plecat eu, nu știu dacă a mai câștigat ceva.
Am spus ce nu îmi plăcea în vestiar. Iar anumiți jucători care vorbeau cu patronul s-au plâns mai departe că am gura mare.
A fost și o ambiție personală. S-au gândit ‘e bătrân, să-l dăm afară’. Nu nea Mihai Rotaru, persoanele din jurul dânsului, care își dau cu părerea. A fost influențat.
Am vrut să dovedesc că nu e așa. Eu știam ce pot și o să mai dovedesc în continuare că vârsta e doar un număr pentru mine”, a declarat Nistor, conform Prosport.
Dan Nistor, în echipa etapei cu numărul 4 a SuperLigii
Nistor a fost cel mai bun om de pe teren în derby-ul dintre CFR Cluj și ‘U’ Cluj, iar pentru golul și assistul reușit cei de la LPF l-au inclus în echipa etapei a patra.
„Rămâne decarul capabil să facă diferenţa în momentele cheie. Gol şi pasă decisivă în cel de-al 446-lea meci jucat pe prima scenă, joc în urma căruia a urcat pe treapta a 10-a în ierarhia prezenţelor all-time”, au scris cei de la LPF.
Etichete: dan nistor , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe face Gigi Becali în fiecare zi la 02:00 dimineața: dezvăluirea patronului de la FCSB
Gigi Becali (68 de ani), patronul FCSB, a dezvăluit că își începe zilnic dimineața...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCorvinul Hunedoara – Rapid 0-0. Remiză albă la Petroșani. Ambele formații au avut ratări uriașe
Corvinul Hunedoara și Rapid au remizat, scor 0-0, în meciul din etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAS Roma – Cagliari 4-2 / Sassuolo – Lazio 2-6. SHOW în Serie A! S-a schimbat liderul
Marți, 27 octombrie, în direct pe canalele Digi Sport, etapa cu numărul 9 din Serie...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSurpriză pentru Ianis Hagi de la Marseille: vestea anunțată de francezi
Ianis Hagi (28 de ani) s-a înțeles cu Marseille, după cum a transmis deja...
De admin

You must be logged in to post a comment Login