-
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Serbia – Olanda, duminică, 19:00, DGS 1
Ulterior s-a scris că Becali l-ar dori pe Stevan Nsimba (30 de ani) de la campioana României, iar oltenii ar fi interesați de Aymen Boutoutaou (25 de ani).
Pavel Badea nu crede că Stevan Nsimba va fi împrumutat de Universitatea Craiova la FCSB
După informațiile apărute, Pavel Badea (59 de ani), fost căpitan al oltenilor, în prezent președinte al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a transmis clar că nu vede posibil acest schimb între cele două formații.
„Deci, eu nu cred că se va ajunge la un astfel de schimb, având în vedere, până la urmă, faptul că noi, de-a lungul timpului, nu am avut situații care să necesite schimbul de jucători.
Sunt sceptic că se va reuși acest lucru, iar, dacă se va face acest lucru, cred că este o pierdere pe care Universitatea Craiova ar suferi-o, pentru că Nsimba este un jucător care a confirmat.
Nu poți să dai un jucător care a confirmat pe o necunoscută! Asta este părerea mea! Eu cred că Nsimba are calități ce-l recomandă pentru echipe foarte bune din Europa, având în vedere calitățile lui fizice coroborate cu tehnica lui.
Mie mi se pare un jucător foarte bun. Din punctul meu de vedere, cred că Universitatea Craiova ar ieși pe minus, dacă s-ar face acest schimb. Cred că ar fi o greșeală să dăm o cunoscută pe o necunoscută”, a transmis Pavel Badea, conform Prosport.
- 7 goluri a marcat Nsimba în tricoul Universității Craiova, în cele 16 apariții de până acum din acest sezon.
- Două goluri a înscris Boutoutaou pentru FCSB, în cele 11 meciuri bifate din actuala stagiune.
Gigi Becali, despre schimbul dintre FCSB și Universitatea Craiova
”Eu am o afacere pe care vreau să o fac cu Mihai Rotaru. S-ar putea să vă privească afacerea asta. Cine știe, s-ar putea (n.r. să fie despre fotbal). Să vedem, nu știu. Poate el cumpără ceva de la mine și eu de la el. Eu vreau ceva, el vrea ceva. În iarnă, da.
Dacă e să facem tranzacția asta, o facem de acum. Jucătorul lui vine la mine, se antrenează la mine cu acordul lui, și al meu se duce la el și se antrenează la el cu acordul meu. Eu dau banii de acum.
Nu mai joacă (n.r. până la deschiderea perioadei de transferuri)! Nu joacă! Dacă așa convenim…. Îl obligă cineva pe jucător? Îl întreb pe jucător, dacă vrea. Care șase luni? Octombrie, noiembrie, decembrie, trei luni, două luni și jumătate. E un jucător de care nu-mi convine mie. Eu vreau să-l dau pe unul, el pe altul”, a explicat Gigi Becali.
VIDEO Intervenția lui Gigi Becali de la Fotbal Club
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: gigi becali , pavel badea , schimb fcsb – craiova , steven nsimba , aymen boutoutaou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăDirect! Șumudică i-a propus lui Gică Hagi un titular la naționala României: ”Ai nevoie!”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăTransfer la FCSB? În iarnă va intra în ultimele șase luni de contract
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăDennis Man a venit cu un mesaj, după ce a fost criticat pentru gesturile din Suedia – România: ”Amuzant”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăL’Equipe a văzut ce a făcut Dennis Man în Suedia – România și nu s-a ferit de cuvinte
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login