Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Dinamo a obţinut primul punct din actuala ediţie a Ligii Campionilor la handbal masculin, asta după ce Campioana României a reuşit să termine la egalitate cu Aarhus, formaţie din Danemarca, 25-25.
Trupa bucureşteană a condus la pauză cu un gol, iar partea secundă s-a dovedit a fi o probă de caracter, asta pentru că gazdele au avut un avans chiar şi de 3 goluri, dar „Dulăii” au revenit şi puteau chiar să câştige confruntarea.
Dinamo a ratat victoria în al doilea meci din grupele Ligii Campionilor
După ce au pierdut primul meci de acasă din grupele Ligii Campionilor, 23-27, cu Montpellier, pentru jucătorii alb-roşii a venit o prestaţie mult mai bună în Scandinavia şi obţinerea primului punct din competiţie.
Ionuţ Iancu a fost printre cei mai buni de pe teren, cu multe intervenţii de remarcat, care au făcut ca şansele lui Dinamo la o victorie să fie păstrate până în ultimele secunde. Totuşi, chiar dacă au avut atacul cu 60 de secunde înainte de scurgerea timpului regulamentar, Vujovic a şutat în bară şi a fost nevoie de o apărare exactă pentru bucureşteni.
Dinamo urmează să se dueleze cu Barcelona
Campioana României a reuşit să arate din nou că are o defensivă de nivel înalt şi le-a interzis golul gazdelor, pentru ca ultima aruncare, de la jumătatea terenului, să fie tot a lui Vujovic, însă imprecisă, peste poartă.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEveniment special, la 6 luni de la decesul lui Mircea Lucescu! Gică Hagi și alte nume uriașe și-au anunțat prezența
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăCe nebunie! Andrei Șucu, GOL în minutul 90+4 din Rapid – FC Argeș! Dan și Diana Șucu, în delir
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăBogdan Andone, discurs furibund la adresa arbitrilor, după Rapid – Argeș: „Liniile arată ce vor ei”
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăConvocat de Gică Hagi, a fost cel mai slab de pe teren
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login