Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Astfel, pentru cei de la FCSB, în anul 2026, nu o să-l mai vedem pe teren pe Siyabonga Ngezana, fundaşul central care în aceste momente este accidentat şi nu a fost deloc folosit în actuala stagiune.
Mihai Stoica a anunţat absenţa jucătorului de la FCSB până în 2027
Fundaşul central sud-african nu a fost inclus, finalmente, pe lista jucătorilor care pot evolua pentru FCSB în Liga 1, iar acesta ar putea să fie utilizat doar în confruntările din Cupa Românei, anunţă Mihai Stoica. Totuşi, oficialul formaţiei bucureştene spune că nu o să fie niciun risc asumat şi astfel şansele ca Ngezana să evolueze pentru trupa roş-albastră, în 2026, sunt mici.
„Ngezana nu mai e în în lot pentru 2026. Va putea juca doar în Cupa României, dar e greu de crezut că va juca pentru că n-are niciun sens să riscăm cu el. Mihai Popescu arată bine. A arătat bine și anul trecut și după aia i s-a umflat genunchiul.
Acum arată bine, chiar lucrează bine. Nu i s-a mai umflat genunchiul. Sperăm ca, după perioada de întrerupere, să se antreneze normal cu echipa”, a spus Mihai Stoica la fanatik.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAudi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
Potrivit publicației germane Auto Motor und Sport, constructorul din Ingolstadt a oprit producția limuzinei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăProtest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate
Aproximativ 30 de familii au refuzat să-și lase copiii la antrenament, în semn de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Andrei Nicolescu, președintele clubului din Ștefan cel Mare, a vorbit despre planurile ”câinilor” pentru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFormula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
După mai multe săptămâni în care desfășurarea ultimelor două etape ale Formulei 1 a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login