-
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
-
UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri, 19:45, DGS 1
Mijlocașul a fost schimbat în minutul 62, iar de pe banca de rezerve a fost surprins ”șocat” în timp ce îi spunea lui Pau Cubarsi că adversarii au fost ”prea slabi”.
”Foarte slabi. Ăștia de la Valencia sunt prea slabi, nu? Nici măcar n-au trecut de mijlocul terenului în repriza a doua”, i-a spus Rodri lui Cubarsi.
Rodri l-a sunat pe căpitanul Valenciei și și-a prezentat scuzele, după ce i-a numit ”slabi” pe jucătorii ”liliecilor”
La trei zile distanță, Rodri și-ar fi cerut scuze celor de la Valencia după ce i-a numit ”slabi”. Mijlocașul l-ar fi sunat pe căpitanul Jose Gaya pentru a clarifica situația și pentru a-i explica faptul că nu a vrut să jignească jucătorii Valenciei.
Rodri ar fi vrut să lămurească personal situația și să își prezinte scuzele, scrie jurnalistul Reshad Rahman.
În acest moment, Valencia este ”lanterna roșie” din La Liga, cu un punct în patru etape și golaveraj -8. De menționat este faptul că La finalul sezonului 2018/2019, echipa s-a clasat pe locul 4 și a prins UEFA Champions League, însă de atunci, ”liliecii” se chinuie să nu retrogradeze.
Până în acest moment, mijlocașul a bifat 115 minute în trei apariții pentru Barcelona. Hansi Flick încearcă să-l integreze treptat pe spaniol, după ce în vară a jucat la Cupa Mondială cu o problemă la spate, în urma căreia s-a operat.
Barcelona a plătit 60 de milioane de euro pentru Rodri
Rodri a semnat cu Barcelona pe 18 august, după ce inițial Real Madrid a fost aproape să îl transfere.
Catalanii i-au plătit lui Manchester City suma de 60 de milioane de euro sumă fixă, plus bonusuri.
”Balonul de Aur” din 2024 a mai evoluat în La Liga, de unde a plecat în anul 2019. 70 de milioane de euro plătea Manchester City pentru a-l achiziționa de la Atletico Madrid la vremea respectivă.
Video rezumat Valencia – Barcelona 0-5
Clasamentul din La Liga
Etichete: barcelona , valencia , la liga , video valencia – barcelona , rodri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIoan Andone a văzut ce s-a întâmplat în ultimul meci din SuperLigă și nu s-a ferit: „Nu mi-a venit să cred”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Gafă monumentală”: au mers să se intereseze de Kylian Mbappe și au spus „PAS”!
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRodri a pus mâna pe telefon și l-a sunat, după ”șocul” avut la primul său meci titular la Barcelona
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”M-a enervat Mourinho”. Ce i-a spus Cristi Chivu lui Victor Pițurcă, după Real Madrid – Inter
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login