Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Dinamo București a urcat pe primul loc în Liga 1, după succesul cu scorul de 2-1 obținut în duelul cu Universitatea Cluj, la capătul unui meci dificil și tensionat.
Andrei Nicolescu a tras concluziile după ceea ce a văzut în teren și a transmis care a fost, din punctul său de vedere, remarcatul serii pe Arcul de Triumf.
Andrei Nicolescu, impresionat de jucătorul lui Dinamo
Chiar dacă omul meciului a fost de departe Armstrong, pentru cele două goluri superbe marcate în poarta lui Lefter, Andrei Nicolescu a avut un alt remarcat în disputa cu U Cluj: Cătălin Cîrjan.
„Am arătat că ştim să suferim. U Cluj a ştiut să joace între linii mai bine decât toate adversarele de până acum.
Cîrjan mi-a plăcut foarte mult, a dominat jocul. Păcat că pasele lui nu au dus la finalizare. Plus faza defensivă, pe care toată lumea cam evită să o discute la Cîrjan. El e un excelent jucător defensiv, nu doar ofensiv.
Jucătorii au încredere în antrenor, în staff, iar asta se vede. Asta era cumva teama, că jucătorii nu vor înţelege, că vor încerca să aibă soluţii individuale. Faptul că vin rezultatele îi ajută să aibă încredere.
Alte Sporturi
Florin Prunea, convins: revelația SuperLigii
Alte Sporturi
Surpriză în Spania: Julian Alvarez
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de secunde în urmăScandal uriaș! S-a cerut oficial excluderea din Conference League
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 25 de secunde în urmăFază controversată la U Cluj – Petrolul 2-3! Marius Ștefănescu: „A fost penalty”. Ce arată reluările
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 31 de secunde în urmăAntrenorul ardelenilor a pus ”tunurile” pe arbitraj, după ”U” Cluj – Petrolul: ”De neînțeles! Penalty clar”
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de secunde în urmăFlorin Prunea, convins: revelația SuperLigii
SuperLiga: Corvinul – Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: FC Argeș – Sepsi, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login