-
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1
- „Les Bleus” sunt în penultimul act, după golurile marcate de Kylian Mbappe (min 60), respectiv Ousmane Dembele (min 65). Pe lângă golul marcat, Mbappe a mai avut și un penalty ratat în minutul 28
Didier Deschamps: „Mulţi oameni cred că Kylian Mbappe este un fel de dictator care se gândeşte doar la el însuşi, dar ca şi căpitan, este exemplar”
Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a salutat cea de-a treia calificare consecutivă a echipei sale în semifinalele Cupei Mondiale.
„Cred că sunt trei semifinale consecutive, deci asta e deja bine. Pare logic şi natural, dar trebuie să reuşeşti. Evident, am jucători excelenţi, altfel nu am fi ajuns aici, dar e bine. A fost complicat pentru că astăzi, ratând penalty-ul, nu am profitat de ocazii.
Când e vorba de Kylian Mbappe, nicio problemă, nu se îndoieşte niciodată de sine, chiar dacă a mai avut o ocazie înainte de a marca. E minunat, suntem unde ne-am dorit să fim, aşa că ne vom recupera bine şi apoi ne vom afla adversarul mâine”, a declarat Deschamps.
„Mulţi oameni cred că Kylian este un fel de dictator care se gândeşte doar la el însuşi, dar ca şi căpitan, este exemplar. Demonstrează acest lucru prin ceea ce face pe teren, dincolo de toate golurile pe care le marchează”, a subliniat selecţionerul francez, în cursul conferinţei sale de presă.
Un gol marcat de Mbappe, al oputulea de la la debutul turneului, şi un altul înscris de Ousmane Dembele au dărâmat rezistenţa Marocului în repriza secundă şi au trimis Franţa în semifinale pentru a treia Cupă Mondială consecutivă.
Pe 14 iulie, de Ziua sa naţională, Franţa va înfrunta în penultimul act câştigătoarea meciului Spania – Belgia, programat vineri, la Los Angeles.
Kylian Mbappe este susținut la Cupa Mondială 2026 de către partenera sa, Ester Exposito
Galerie Foto
Etichete: franta , didier deschamps , maroc , cupa mondiala 2026 , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Denis Drăguș: 3.150.000 €. Câți bani îi dă Gigi Becali
Alte Sporturi
Spania a luat decizia: Luis de la Fuente
Alte Sporturi
Ines Garcia a primit „ignore” de la Lamine Yamal
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPrimul obstacol: Zidane și FFF se bat cap în cap! De ce omul noului selecționer are interzis la naționala Franței
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDenis Drăguș: 3.150.000 €. Câți bani îi dă Gigi Becali
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpania a luat decizia: Luis de la Fuente
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInes Garcia a primit „ignore” de la Lamine Yamal
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin

You must be logged in to post a comment Login