-
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS 1
Cristiano Bergodi: ”Este unul dintre cele mai importante meciuri din istoria lui ‘U’ Cluj”
„Mă interesează ca echipa mea să arate un fotbal frumos în faţa unui colos din Europa de Est. Acest meci este unul dintre cele mai importante din istoria lui ‘U’ Cluj şi sper să facem o figură frumoasă”, a declarat tehnicianul italian.
Căpitanul Alexandru Chipciu a făcut o analiză a adversarilor, precizând că sunt foarte rapizi.
„Ne aşteaptă un meci greu, cu o echipă mare din Estul Europei. Într-adevăr, acum au traversat o perioadă grea în campionat, e puţin surprinzător că au fost pe locul 4, dar se mai întâmplă în viaţa unei echipe. Au mulţi ucraineni tineri, dornici de performanţă.
Am văzut şi la analiza video că sunt o echipă periculoasă pe tranziţii, sunt foarte rapizi, cum au arătat şi în meciurile amicale”, a afirmat Alexandru Chipciu, conform site-ul oficial al echipei clujene, notează Agerpres.
Universitatea Cluj va întâlni joi, pe Arena Lublin din Lublin (Polonia), de la ora 20:00 (ora României), formaţia ucraineană Dinamo Kiev, în prima manşă a turului întâi preliminar al Europa League, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Meciul din manşa secundă, este programat pe 16 iulie, pe Cluj Arena, de la ora 20:30.
Universitatea Cluj și-a prezentat noile echipamente
Luni, 6 iulie, Universitatea Cluj a postat o serie de fotografii cu echipamentele pentru sezonul 2026/2027.
Spre deosebire de sezonul trecut, Universitatea Cluj a renunțat la al treilea echipament, cel de culoare galbenă. În noua ediție, ardelenii vor evolua cu o nuanță de albastru deschis, în timp ce al doilea rând va fi negru.
Primul rând de haine al celor de la Universitatea Cluj va fi în dungi, alb și negru, în timp ce echipamentul portarilor va fi portocaliu.
Galerie Foto
Etichete: u cluj , alex chipciu , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”E bun rezultatul?”. Gică Craioveanu nu s-a ferit, după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Foarte bun!”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFilipe Coelho, după Levski – Universitatea Craiova 1-0: ”Poate este vina mea”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUniversitatea Craiova deja se gândește la returul cu Levski, după 0-1 în Bulgaria: ”Infern”
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGică Craioveanu a prezis scorul la returul Universitatea Craiova – Levski, după înfrângerea de la Sofia a oltenilor
Conference League: Alashkert – CFR Cluj, joi, 18:00, DGS 1 Conference League: ”U” Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login