-
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2
-
Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa IV, marți, 15:15, DGS 4
Golul victoriei pentru spanioli a fost marcat de Mikel Merino în prelungiri, în minutul 90+1, din pasa excelentă a lui Ferran Torres. A fost ultimul meci al lui Cristiano Ronaldo la o Cupă Mondială.
Galerie Foto
Presa din Portugalia l-a criticat pe Roberto Martinez, după înfrângerea cu Spania: ”Goncalo Ramos nu a fost introdus deloc pe teren”
La finalul partidei, cei de la A Bola au tras concluziile și au găsit principalul vinovat: selecționerul Roberto Martinez.
Jurnaliștii portughezi nu înțeleg de ce Goncalo Ramos nu a fost introdus în teren, mai ales că a marcat golul victoriei din 16-imi cu Croația, scor 2-1, în minutul 90+4.
”Portugalia plătește pentru greșelile lui Martinez.
Echipa Portugaliei părăsește Cupa Mondială cu capul plecat. După o primă repriză promițătoare, aproape totul a mers prost în a doua, pe teren și, mai ales, în afara lui.
Dezamăgire, neîncredere și sentimentul că lucrurile puteau lua o altă turnură pentru Portugalia, care a încheiat prima repriză peste Spania. Nuno Mendes a fost aproape de gol, însă Pedro Porro i-a deviat șutul în bară.
Portugalia a creat foarte puțin după pauză, iar modificările făcute de selecționer nu au schimbat cursul jocului. Intenția părea să fie împingerea partidei în prelungiri, însă planul nu a funcționat, iar lusitanii părăsesc Cupa Mondială cu capul plecat, la ultima apariție a lui Cristiano Ronaldo pe această scenă.
Goncalo Ramos nu a fost introdus deloc pe teren, o decizie care va stârni cu siguranță multe discuții. În acest moment, alegerea este greu de înțeles, mai ales că Portugalia a demonstrat că putea pune probleme Spaniei, însă nu a reușit să profite de momentele favorabile”, au scris cei de la A Bola.
Cristiano Ronaldo, în lacrimi după ce a bifat ultimul său meci la Cupa Mondială
Galerie Foto
După fluierul final al partidei, camerele s-au mutat pe Cristiano Ronaldo, care nu a mai putut să își stăpânească emoțiile și a izbucnit în plâns pe teren, după cum se poate vedea în galeria foto de mai SUS.
Pe lângă faptul că Portugalia a fost eliminată încă din faza optimilor de finală, acest meci are o însemnătate și mai mare pentru starul lusitan.
Cristiano Ronaldo anunțase deja că ediția Cupei Mondiale din 2026 va fi ultima din cariera sa.
”Vreau să mă bucur de ea cât mai mult posibil, pentru că va fi ultima mea Cupă Mondială, da. Dar sper că mâine (n.r. luni, 6 iulie) nu va fi ultimul meu meci la Cupa Mondială 2026”, spunea Ronaldo, înainte de meciul cu Spania.
Ronaldo lasă în spate un record unic la Mondial. Atacantul a devenit primul fotbalist din istorie care reușește să marcheze cel puțin un gol la șase Cupe Mondiale diferite.
Lusitanul a înscris pentru Portugalia la turneele finale din 2006, 2010, 2014, 2018, 2022 și 2026.
Etichete: cristiano ronaldo , spania , cupa mondiala , portugalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Lovitură uriașă! Ratează Barcelona – Real Madrid
Alte Sporturi
Gata să semneze! Lovitură de teatru: Lionel Scaloni
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCamerele l-au filmat: un „Tricolor” a râs cot la cot cu un adversar, imediat după 2-4 cu Bosnia!
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăZero dubii pentru presa din Bosnia & Herțegovina, după 4-2 cu România în Liga Națiunilor
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDe cinci ori! Cuvântul repetat obsesiv de Andrei Burcă, după România – Bosnia 2-4
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBîrligea a tras concluzia după eșecul rușinos al României: ”Trebuie să vină cu atitudinea corectă!”
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login